
Studenții programului de studii Inginerie economică industrială din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș au reprezentat instituția la cea de-a doua ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională, desfășurată în perioada 27-29 mai 2026, la București.
Competiția a reunit studenți din centre universitare din întreaga țară și a avut ca obiectiv promovarea performanței academice, precum și valorificarea cunoștințelor din domenii precum marketingul, logistica, managementul și economia.
Din partea UMFST G.E. Palade Târgu Mureș au participat Septimiu Andone, student în anul al III-lea, și Mihai Vultur, student în anul I. Prezența lor în cadrul concursului evidențiază interesul pentru tematica sustenabilității organizaționale și implicarea activă în competiții academice de nivel național.
Un rezultat deosebit a fost obținut de Mihai Vultur, care a primit Premiul special al juriului. Distincția i-a fost acordată pentru performanță, creativitate și modul de abordare a tematicilor propuse în cadrul concursului, fiind o recunoaștere a nivelului său de pregătire și a capacității de a valorifica cunoștințele dobândite în mediul universitar.
Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională a fost organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Student UMFST, premiat la Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională
Credit autor: Punctul.
