Știri

Târgu Mureș: Proiecte de prevenire a abandonului școlar în primul an de studii, la UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a câștigat trei noi proiecte ROSE (Romania Secondary Education Project) care își propun să contribuie la reducerea abandonului școlar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

Proiectele sunt finanțate din fonduri externe și se vor implementa pe o perioadă de trei ani la Facultatea de Farmacie, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” și Facultatea de Economie și Drept.

Proiectul privind Învățământul Secundar ROSE, în valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanțat integral de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în baza Legii nr. 234/2015 pentru ratificarea Acordului de Împrumut (Proiectul privind învățământul secundar) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757/12.10.2015), și se va derula pe o perioadă de 7 ani, în intervalul 2015 – 2022. Proiectul este implementat de către Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă.

Obiectivul general al celor trei proiecte se referă la reducerea ratei abandonului școlar pentru primul an de studii prin creşterea gradului de promovabilitate și îmbunătăţirea performanţelor academice ale studenţilor pentru retenția în sistemul de învățământ. Grupul țintă îl reprezintă studenţii admişi în anul I, cu media mai mică sau egală cu 7 la examenul de Bacalaureat, precum şi cei proveniți din grupuri sociale defavorizate.

The post Târgu Mureș: Proiecte de prevenire a abandonului școlar în primul an de studii, la UMFST appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Târgu Mureș: Proiecte de prevenire a abandonului școlar în primul an de studii, la UMFST

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button