Știri

Târgul portului popular și al Rusaliilor, la Rușii Munți

Sâmbătă și duminică s-a desfășurat ”Târgul portului popular și al Rusaliilor”. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Rușii Munți, pe terenul de fotbal din localitate.

Sâmbătă au fost organizate activități sportive și un show cu baloane de săpun, urmate de recitaluri susținute de Vlaic Emilaș, Nemesis&Elisa Frenț și Gențiana&Band și Roxana Nemeș.

Duminică a avut loc deschiderea oficială, urmată de evoluțiile pe scenă ale Ansamblului Plaiuri Mureșene din Rușii-Munți și Ansamblului Mureșelul din Târgu Mureș. Au urmat soliștii Pârlea Monica și Raita Roxana. Dorina OPrea, Stuparu Mara, Pop Maria&Orban Bogdan, Aștelian Alexia, Ansamblul profesionist al casei de Cultură ”Dr.Eugen Nicoară” din Reghin, Ionuț Langa și Alexandru Pop. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii .

În cadrul evenimentului au fost prezentate expoziții cu vânzare de cămăși populare și prezentări de costume populare.

Meşteri cioplitori, ceramişti, iconari, confecţioneri de straie şi podoabe populare, împletitori, curelari, artizani care vor veni cu o gamă diversă de obiecte tradiţionale decorative şi utilitare, dar şi producători de dulciuri şi cozonaci, siropuri şi dulceţuri au fost, de asemenea, la Rușii Munți.

 

The post Târgul portului popular și al Rusaliilor, la Rușii Munți appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Târgul portului popular și al Rusaliilor, la Rușii Munți

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button