
Primăria Municipiului Târgu Mureș invită cetățenii la Târgul Tradițional de Primăvară, organizat în data de 25 aprilie 2026, în Piața Cuza Vodă.
Evenimentul este prima inițiativă de acest tip desfășurată în piețele agroalimentare din municipiu și are ca obiectiv susținerea producătorilor locali – persoane fizice și juridice – care contribuie la dezvoltarea economiei locale prin produse autentice și branduri proprii.
Târgul își propune să creeze o legătură directă între producători și consumatori, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi și achiziționa produse locale, într-un cadru organizat și accesibil.
Producătorii își vor expune produsele în hala mare a pieței, precum și pe platoul exterior, iar accesul publicului se va face din strada Cuza Vodă și strada Belșugului.
Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să susțină producătorii locali și să se bucure de atmosfera unui târg autentic de primăvară.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Târgul Tradițional de Primăvară – 25 aprilie, Piața Cuza Vodă
Credit autor: Punctul.
