
Consiliul Județean (CJ) Mureș urmează să dezbată și să voteze, marți, 14 iulie, în cadrul ședinței extraordinare, un proiect de hotărâre prin care se aprobă documentația tehnico-economică pentru înființarea unui centru de sănătate mintală dedicat prevenirii și tratării adicțiilor, în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni.
Proiectul presupune construirea unui corp nou de clădire, destinat exclusiv activităților medicale specifice prevenirii, diagnosticării, tratării și recuperării persoanelor care se confruntă cu adicții și tulburări de sănătate mintală.
Ce se va construi
Potrivit documentației tehnice, viitorul centru va fi o clădire cu regim de înălțime parter, cu o suprafață construită de 477 de metri pătrați și o suprafață utilă de aproape 401 de metri pătrați. Capacitatea estimată este de 67 de persoane pe zi, iar spațiul va dispune de șase locuri de parcare.
Din punct de vedere al dotărilor tehnice, clădirea va fi echipată cu o pompă de căldură de tip aer-apă, cu o putere termică de 27,5 kilowați, pompe pentru alimentarea cu apă care să asigure parametrii necesari de debit și presiune, 24 de panouri fotovoltaice de 10 kilowați fiecare și un boiler termoelectric cu o capacitate de 1.000 de litri, soluții care indică o abordare orientată spre eficiență energetică.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Târnăveni va avea un centru de sănătate mintală pentru tratarea dependențelor
Credit autor: Maria Manu.
