Consilierii județeni vor dezbate joi, 18 decembrie, un proiect de hotărâre care stabilește indicatorii de performanță pentru membrii Consiliului de Administrație al Societății Parc Industrial Mureș S.A. pe perioada mandatului 2025-2029. Documentul vine după luni de negocieri între CJ și administratorii numiți în funcție în vara acestui an.
Printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor adoptată în iunie, au fost numiți în Consiliul de Administrație al Parcului Industrial Mureș trei administratori pentru mandatul 2025-2029: Nagy István (administrator neexecutiv), Orosz Attila (administrator neexecutiv, desemnat ulterior președinte al CA) și Sófalvi György Zsolt (administrator neexecutiv, reprezentant al autorității publice tutelare, căruia i-a fost acordat și un mandat provizoriu de director).
În urma finalizării procesului de selecție, două posturi în Consiliul de Administrație au rămas vacante, societatea urmând să funcționeze cu un CA redus.
Negocieri prelungite pentru obiective
Procesul de elaborare a indicatorilor de performanță a fost unul laborios. Consiliul de Administrație a comunicat autorității publice tutelare un prim Plan de Administrare în iulie 2025, care a fost supus apoi mai multor revizuiri. O comisie de negociere numită prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean în august a analizat planul și a solicitat modificări.
În ședința de negociere din 6 noiembrie 2025, comisia a constatat că cele 45 de zile acordate inițial pentru negociere nu sunt suficiente, astfel că perioada a fost prelungită cu încă 30 de zile.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Țintele noi pentru Parcul Industrial: ocupare de 80% pentru Incubatorul de afaceri până în 2028
Credit autor: Punctul.
