Știri

Turul Ciclist al României: cădere în bloc, fără urmări, înainte de Târgu Mureș

Olandezul Ivar Slik (Monkey Town A Block CT) a câştigat, miercuri, prima etapă a Turului ciclist al României 2019, desfăşurată pe 168 km între Cluj-Napoca şi Sighişoara, în timp ce pe locul al treilea a fost românul Eduard-Michael Grosu, component al echipei naţionale.

Slik s-a impus la capătul unei evadări, cu timpul de 4 h 12 min 44 secunde, fiind urmat de coechipierul său Alex Molenaar, cu acelaşi timp. Grosu, legitimat la echipa franceză Delko Marseille Provence, a sosit la 46 de secunde.

Echipa olandeză Monkey Town A Block CT a reuşit să câştige la ediţia de anul trecut nu mai puţin de trei etape.

Etapa de debut a celei de-a 52-a ediţii a Turului României nu a fost una favorabilă componenţilor echipei naţionale a României, având în vedere că Marius Petrache şi Ionuţ Andrei au abandonat, iar Serghei Ţvetcov, care este campionul en titre, a avut probleme mecanice în două rânduri şi a pierdut timp preţios, potrivit organizatorilor.

Cele trei sprinturi intermediare ale etapei au fost câştigate de italianul Jonathan Milan (Team Friuli) şi de olandezii Adriaan Janssen şi Jeen de Jong (ambii de la Monkey Town A Block CT).

Janssen a ieşit învingători în cele două căţărări ale etapei (km 25, respectiv 78).

Înainte de intrarea în Târgu Mureş, a avut loc o cădere în bloc a cicliştilor, fără urmări deosebite.

sursa: Agerpres

The post Turul Ciclist al României: cădere în bloc, fără urmări, înainte de Târgu Mureș appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Turul Ciclist al României: cădere în bloc, fără urmări, înainte de Târgu Mureș

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button