Știri

UMFST Târgu Mureş a finalizat proiectul „Ergopolis”, în valoare de aproape 30 de milioane de euro

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat finalizarea proiectului „Ergopolis – Consorţiul regional pentru învăţământul tehnic dual”, în valoare de aproape 30 de milioane de euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş anunţă finalizarea, la data de 31 august 2026, a proiectului „Ergopolis – Consorţiul regional pentru învăţământul tehnic dual’,  având ca director de proiect pe prof. univ. dr. ing. Liviu Moldovan. Proiectul a fost finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C15: Educaţie, în cadrul apelului pentru dezvoltarea consorţiilor regionale de învăţământ tehnic dual. Valoarea totală a proiectului: 148.196.945,65 lei”, a arătat, vineri UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Proiectul „Ergopolis” s-a derulat pe o perioadă de aproape trei ani, începând cu 3 octombrie 2023 şi a avut ca obiectiv transformarea radicală a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din judeţul Mureş şi din Regiunea Centru, prin conectarea directă a curriculei academice la cerinţele reale ale pieţei muncii. 
Potrivit UMFST, miezul acestei iniţiative de anvergură l-a reprezentat construirea unui campus profesional dual integrat, ridicat pe o suprafaţă de două hectare din patrimoniul universităţii, în cartierul Tudor Vladimirescu.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: UMFST Târgu Mureş a finalizat proiectul „Ergopolis”, în valoare de aproape 30 de milioane de euro

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button