Știri

UMFST Târgu Mureș, la Washigton, la cel mai important eveniment educațional din lume

O delegație a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, formată din prof. dr. Angela Borda, prorector Relații Internaționale, și conf. dr. Andrada Loghin, prodecan Facultatea de Medicină, participă, în aceste zile, la conferinţa şi expoziţia anuală NAFSA, cel mai important eveniment educațional la nivel global.

Evenimentul, care se desfășoară la Washington, reprezintă un bun prilej pentru Universitatea noastră de a promova oferta educațională, de a crește vizibilitatea internațională și de a stabili noi parteneriate educaționale și de cercetare științifică cu țări din întreaga lume. Evenimentul reuneşte 3.500 de universităţi din peste 100 de ţări, fiind aşteptaţi peste 10.000 de participanţi.

Organizat sub egida Consiliului Naţional al Rectorilor din România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al UEFISCDI şi al Agenţiei Naţionale ERASMUS (ANPCDEFP), pavilionul „Study in Romania” este o iniţiativă destinată internaţionalizării învăţământului superior românesc şi este susţinută prin portalul http://www.studyinromania.gov.ro.

The post UMFST Târgu Mureș, la Washigton, la cel mai important eveniment educațional din lume appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: UMFST Târgu Mureș, la Washigton, la cel mai important eveniment educațional din lume

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button