Celor cărora le place să călătorească, au colindat deja potecile țării. Știm, însă că nu există în România un circuit care să ne încurajeze să îl parcurgem altfel decât cu mașina. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare, va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Drobeta Turnu-Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol.
Via Transilvanica – Valea Mureșului at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Via Transilvanica – Valea Mureșului
Credit autor: Punctul.

