Știri

Zeci de specialiști au studiat valorile Domeniului Teleki din Gornești

Școala de vară ARCHÉ, de la Castelul din Gornești a reunit 20 de specialiști și studenți pentru studierea numeroaselor valori ale Domeniului Teleki, în Gornești, monument istoric de importanță națională.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 2-8 septembrie. Pe parcursul celor 7 zile de studiu, specialiști și studenți din domenii precum arhitectură, inginerie structurală, peisagistică și arboricultură, arheologie, istorie, istoria artei, comunicare au cercetat cetatea medievală, au realizat Registrul Verde al parcului și documentația pentru lucrările de primă necesitate asupra uneia dintre bolțile istorice ale castelului.

Organizat de Asociația ARCHÉ împreună cu Asociația Castel Teleki, programul își propune să ofere studenților și tinerilor profesioniști oportunitatea de a deprinde, în echipe interdisciplinare și sub coordonarea unor specialiști din diverse domenii asociate protejării și conservării patrimoniului (arhitectură, inginerie structurală, peisagistică, arheologie, istoria artei etc.), cunoștințele teoretice și abilitățile practice necesare pentru a iniția intervenții responsabile de revitalizare a obiectivelor de patrimoniu.

Proiectul „La Castel în Gornești” este înscris în programul multianual „Școala de Vară ARCHÉ”, fiind derulat de Asociaţia ARCHÉ și Asociația Castel Teleki, în parteneriat cu: Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Judetean Mures / Maros Megyei Múzeum; AsoP, Filiala Teritorială București – Ilfov, S.C. IROD-M S.R.L., S.C Bioharcom S.R.L și Unda Verde. Proiectul este co-finanțat din timbrul arhitecturii prin Ordinul Arhitecților din România și The Prince’s Foundation.

The post Zeci de specialiști au studiat valorile Domeniului Teleki din Gornești appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Zeci de specialiști au studiat valorile Domeniului Teleki din Gornești

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button