Administrație

Consiliul Judeţean Mureş: Bani din excedentul cumulat pentru reabilitarea a două drumuri judeţene

Consilierii judeţeni au aprobat joi, 9 mai, într-o şedinţă extraordinară, aprobă utilizarea în anul 2019 a sumei de 6.150.000 de lei din excedentul cumulat al anilor precedenți pentru finanțarea secțiunii de funcționare a Consiliului Judeţean Mureş.

Care drumuri vor fi reabilitate

Potrivit informaţiilor furnizate de Alin Mărginean, director executiv al Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Judeţean Mureş, conducerea Direcției Tehnice din structura aceleiaşi instituţii a solicitat majorarea Programului de drumuri pentru anul 2019 cu suma de 3.000.000 lei, pentru executarea și finalizarea următoarelor lucrări: îmbrăcăminți ușoare bituminoase pe un tronson din DJ134 Fântânele – Vețca – intersecție DN13C (fost DJ137), îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ153G Sânger (DJ151) Papiu Ilarian – Iclănzel (DJ152A), km14 380 – 17 180, județul Mureș şi îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ153G Sânger (DJ151) – Papiu Ilarian – Iclănzel (DJ152A), km 9 800 – 12-400, județul Mureș.

“Propunem diminuarea golului temporar de casă cu suma de 3.000.000 de lei, respectiv asigurarea sursei de finanțare pentru secțiunea de funcționare în anul 2019 cu suma de 6.150.000 de lei din excedentul cumulat al anilor precedenți. Lucrările mai sus amintite sunt prioritare pentru Consiliul Județean Mureș, acestea contribuind la dezvoltarea localităților din zonă și asigură legătura dintre localitățile aparținătoare comunelor Iclănzel, Papiu Ilarian și Vețca cu centrele de comună, respectiv reședința de județ. Apreciem că suplimentarea sumei necesare cu această destinație nu afectează suma prevăzută la activitatea curentă și sprijină activitatea desfășurată de Direcția Tehnică”, a precizat Alin Mărginean.

Alex TOTH

 

 

Post-ul Consiliul Judeţean Mureş: Bani din excedentul cumulat pentru reabilitarea a două drumuri judeţene apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Consiliul Judeţean Mureş: Bani din excedentul cumulat pentru reabilitarea a două drumuri judeţene

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button