Administrație

Decizii luate de Guvern pentru deblocarea activităţii

Guvernul a găsit, ieri, o soluţie pentru deblocarea activităţii după ruperea coaliţiei PSD-ALDE şi refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a numi interimari la portofoliile rămase fără miniştri.

Secretariatul General al Guvernului va aviza emiterea ordonanţelor de urgenţă din punct de vedere al oportunității, precum și ordonanțele simple pentru a le încadra în acele domenii pentru care executivul este abilitat să emită ordonanțe, atribuții care până acum aparțineau Ministerului pentru Relația cu Parlamentul – a precizat purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu:

Decizia a fost luată având în vedere pe de o parte faptul că oportunitatea adoptării actelor normative aparține guvernului în ansamblul său. Aşadar, sunt îndeplinite pe deplin condiţiile de legalitate ca Secretariatul General să avizeze oportunitatea. Pe de altă parte, în acest moment, nu există ministru interimar la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul sau nici măcar interimar, iar absenţa semnăturii acestuia face imposibilă adoptarea unor acte normative, ce pot avea repercusiuni asupra bunei funcţionări a instituţiilor statului.

Executivul a aprobat şi indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj, o investiţie de peste 2,5 miliarde de lei. Nelu Barbu:

Spitalul va fi construit pe 7 niveluri, unitatea sanitară va deține în total 19 săli de operație, valoarea investiției este de peste 2,5 miliarde de lei.

La solicitarea Autorității Electorale Permanente, au fost aprobate de către executiv și două proiecte de hotărâre prin care bugetele instituțiilor cu atribuții în organizarea alegerilor prezidențiale au fost suplimentate cu aproximativ 60 de milioane, întrucât vor fi necesare mai multe buletine de vot mai, multe secții de votare și mai multe urne

The post Decizii luate de Guvern pentru deblocarea activităţii appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Decizii luate de Guvern pentru deblocarea activităţii

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button