Administrație

Drept la replică din partea PNL Târgu-Mureș

Conducerea Partidului Național Liberal (PNL) – Organizația Municipală Târgu-Mureș a transmis joi, 5 septembrie, redacției cotidianului Zi de Zi, un drept la replică, urmare a articolului publicat în data de 4 septembrie 2019, cu titlul „“Gură de oxigen” de 2,5 milioane de lei pentru Primăria Târgu-Mureș”.
Redăm, în rândurile de mai jos, conținutul integral al dreptului la replică:
”PNL Târgu Mureș susține principiul informării corecte a publicului și de aceea menționăm că în Consiliul Local Târgu Mureș, PNL este reprezentat de un singur consilier, în persoana doamnei prof. univ. dr. Theodora Benedek.
Din nefericire, ultima frază a articolului publicat induce ideea falsă că PNL ar fi reprezentat de către 5 aleși în Consiliul Local: “Din cei 22 de aleși locali ai municipiului Târgu-Mureș, de la ședință au lipsit 6 (3 de la POL și câte unul de la UDMR, PSD și PNL), iar cei 16 consilieri prezenți au următoarea aparteneță politică: 9 de la UDMR, 4 de la PNL și 3 de la PSD.” Solicităm corectarea acestei formulări, întrucât cele 4 persoane la care faceți referire în material sunt foști membri ai Partidului Național Liberal, aceștia fiind excluși din partid.
Apreciem eforturile echipei Zi de Zi pentru informarea cetățenilor din Târgu Mureș și dat fiind numărul mare al cititorilor dumneavoastră, considerăm absolut necesară repararea acestei greșeli indiferent de mediul (online sau print) în care este publicat acest articol.”

(Redacția)

Post-ul Drept la replică din partea PNL Târgu-Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Drept la replică din partea PNL Târgu-Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button