Administrație

Prefectul din Harghita anunţă demararea procedurilor de conciliere privind stabilirea graniţelor cu judeţul Bacău

Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a anunţat azi, în şedinţa Colegiului Prefectural, demararea procedurilor de conciliere privind stabilirea graniţei cu judeţul Bacău, urmând să se emită un ordin comun cu prefectul judeţului învecinat.
Între mai multe localităţi de la limita judeţelor Harghita şi Bacău există dispute privind hotarul administrativ, cel mai cunoscut caz fiind cel legat de cimitirul de la Valea Uzului, despre care primăria harghiteană Sânmartin spune că îi aparţine, iar primăria din Dărmăneşti (judeţul Bacău) susţine că se află pe domeniul său public.

Prefectul a amintit că, potrivit legi, dacă în cadrul procedurii de conciliere nu se ajunge la nicio înţelegere, unitatea administrativ-teritorială direct interesată trebuie să acţioneze în judecată cealaltă localitate, urmând ca instanţa să se pronunţe. Prefectul a punctat faptul că, de la ultima procedură de conciliere, nimeni nu a recurs la instanţă pentru stalibilirea graniţelor.

The post Prefectul din Harghita anunţă demararea procedurilor de conciliere privind stabilirea graniţelor cu judeţul Bacău appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Prefectul din Harghita anunţă demararea procedurilor de conciliere privind stabilirea graniţelor cu judeţul Bacău

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button