Administrație

Primăria Târgu-Mureş anunţă: “Circulația pe Podul Mureș NU VA FI OPRITĂ!”

Serviciul Relații Interne și Internaționale din cadrul Primăriei Târgu-Mureș a remis luni, 10 iunie, următorul comunicat de presă:

“Din 12 iunie, trafic rutier VA FI LIMITAT LA 2 BENZI

Începând de miercuri, 12 iunie 2019, ora 7.00, traficul rutier pe podul Mureș se va restricționa pe două benzi, respectiv – partea dreaptă sensul de mers dinspre cartierul Unirii înspre zona centrală. Motivul constă în începerea lucrărilor de reabilitare: decopertare, armare (confecționare și montare armătură), turnarea betonului pentru placa de bază, aplicarea materialului hidroizolant, iar în final se vor turna cele trei straturi de mixtură asflaltică.

Pe tronsonul neafectat de lucrări, circulația se va desfășura pe câte o bandă de circulație pe sens, fiind montate indicatoare de presemnalizare și semnalizare, iar echipaje ale Poliției Locale și Poliției Municipiului Târgu-Mureș vor fi prezente în zonă pentru fluidizarea și siguranța traficului auto.

Conducătorii auto (care utilizează mașini de peste 3,5 tone) sunt rugați să aleagă rute ocolitoare, în vederea facilitării tranzitului autoturismelor, transportului local și a transportului în comun în zona Podului Mureș.

Primăria municipiului Târgu-Mureș roagă pe toți participanții la trafic să respecte semnele de circulație montate pe amplasament. Circulația va reveni la normal în jurul datei de 9 septembrie 2019.”

(Redacţia)

Post-ul Primăria Târgu-Mureş anunţă: “Circulația pe Podul Mureș NU VA FI OPRITĂ!” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primăria Târgu-Mureş anunţă: “Circulația pe Podul Mureș NU VA FI OPRITĂ!”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button