Administrație

Primarii mureşeni, îngrijoraţi de numărul mare de atacuri ale urşilor

Primarii din judeţul Mureş şi-au manifestat îngrijorarea faţă de atacurile tot mai frecvente ale urşilor asupra animalelor din gospodăriile populaţiei, distrugerile provocate culturilor agricole şi prezenţei acestor animale în apropierea oamenilor şi au solicitat prefectului Mircea Duşa să intervină din nou pe lângă Ministerul Mediului astfel încât numărul urşilor să poată fi redus.
Primarii susţin că numărul urşilor este scăpat de sub control şi că aceştia nu se mai tem nici măcar de focurile de armă trase de vânători pentru alungarea lor.
“Venirile urşilor în localitate sunt foarte frecvente. În satul Adrian, seară de seară, cobora ursul. Am sunat paznicul de vânătoare, a tras câteva focuri de armă, s-a ridicat ursul în două picioare, s-a uitat la el, apoi şi-a văzut de drum liniştit. Nu le mai este frică de împuşcături şi tare ne este teamă fiindcă pot periclita viaţa oamenilor. Am înţeles că s-au mutat şi în zona de câmpie şi asta înseamnă că s-au înmulţit foarte mult şi nu le ajunge arealul. Un urs are nevoie de un areal de 40 de kilometri, dar când vezi că ies 12 urşi dintr-o pădurice într-un lan de porumb, cum îmi spunea un coleg primar, atunci unde mai discutăm despre respectarea unor norme pe hectar şi cum ne putem gândi să protejăm populaţia şi animalele din zonă? Săptămâna trecută, în satul Orşova, un urs a omorât cinci oi şi a sfâşiat trei porci. Nu înţelegem de ce nu se mai dau cote de vânat, cum era înainte cu 3 ani, fiindcă urşii se mai răreau”, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Gurghiu, Laurenţiu Dumitru Boar.
Primarul Gurghiului a spus că România ar putea câştiga sume importante de bani din vânătoare, mai ales la urs, care periclitează acum şi alte specii de animale, dar că preferă să cheltuiască sume importante pentru despăgubirea oamenilor pentru culturi şi animale.
“Înainte se vâna după codul etic, aveam vânători străini. Acum în loc să ne vină nişte bani în ţară din vânat, plătim despăgubiri cetăţenilor afectaţi de atacurile urşilor. Plus că punem multe instituţii pe drum că alunge urşii, Poliţie, Jandarmerie (…) Acele ONG-uri care se opun poate că au anumite interese şi deşi susţin că urşii vin în localităţi fiindcă li s-a distrus habitatul, le spun că nu e adevărat, ursul preferă să coboare în tufăriş fiindcă găseşte mai uşor hrană, fructe de pădure şi vânat. De exemplu, la noi, pe Valea Gurghiului, nu s-a exagerat cu tăierile de pădure, dar urşii vin în sate. Animalul sălbatic coboară în sate din lipsă de hrană fiindcă urşii sunt mult prea mulţi, iar urşii mici sunt alungaţi de cei mari din zonele de hrănire. Problema este că urşii distrug tot ecosistemul fiindcă vânează tot ce le iese în cale”, a arătat Boar.
Alţi primari au reclamat faptul că urşii vin în număr mare în culturile oamenilor, alţii că ursul se plimbă prin curtea şcolii în timp ce elevii sunt la ore, unii au prezentat pagube însemnate produse de aceste animale cu zeci de animale ucise sau că oamenii au fost alungaţi de urşi de pe câmp unde lucrau la fân, iar cel mai grav caz este cel din toamna trecută, din comuna Hodac, când un urs a atacat o femeie în propria curte.
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a promis că va transmite din nou doleanţele primarilor legate de numărul mare de urşi la Ministerul Mediului.

(www.agerpres.ro)

 

Post-ul Primarii mureşeni, îngrijoraţi de numărul mare de atacuri ale urşilor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primarii mureşeni, îngrijoraţi de numărul mare de atacuri ale urşilor

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button