Administrație

Primarul Ibănești, Dan Vasile Dumitru, noul reprezentant al zonei montane a județului Mureș în Comitetul de Masiv din Grupa de Munți Centrală

Marți, 2 iulie, prefectul județului Mureș Mircea Dușa a invitat în Sala Mică a Palatului Administrativ 31 de primari din județul Mureș pentru a desemna un primar al unei Unități Administrativ Teritoriale (UAT) din zona montană a județului Mureș ca membru în Comitetul de Masiv din Grupa de Munți Centrală.

În zona montană a județului Mureș sunt cuprinse localitățile Sighișoara, Sângeorgiu de Pădure, Sovata, Albești, Aluniș, Apold, Brâncovenești, Chibed, Chiheru de Jos, Daneș, Deda, Eremitu, Fântânele, Ghindari, Gurghiu, Hodac, Ibănești, Ideciu de Jos, Lunca Bradului, Măgherani, Nadeș, Neaua, Răstolița, Rușii-Munți, Saschiz, Sărățeni, Stânceni, Vătava, Vânători, Vețca și Viișoara.

„După cum știți, în anul 2018 a fost adoptată legea muntelui, după aceea o Hotărâre de Guvern și un ordin al directorului general al Agenției Zonei Montane, urmând ca în perioada aceasta să se constituie Comitetele de Masiv. Județul Mureș face parte din Masivul Centru alături de județele Harghita, Neamț, Suceava, Bacău, Bistrița și Covasna. Urmează în zilele următoare să fie constituit Comitetul Masiv, comitet format din 18 persoane conform ponderii pe care județul Mureș o are în acest masiv, iar din județul Mureș vom avea reprezentant un primar și o persoană de la Inspectoratul Școlar. Ca urmare a legislației pe care o pomeneam, am organizat astăzi întâlnirea primarilor din zona montană din 31 de localități din județul Mureș zona montană care prin vot să-ți desemneze reprezentantul Comitetului de Masiv. Sigur că avantajele se cunosc, ele sunt precizate în lege și binevenite pentru că zona montană este o zonă cu condiții mai deosebite de viață și era normal ca cetățenii și locuitorii din zona montană să beneficieze de anumite avantaje, inclusiv de fonduri pentru dezvoltarea și ridicarea nivelului de viață al cetățenilor din această zonă”, a declarat prefectul Mircea Dușa.

Reprezentant ales prin vot deschis

În urma votului deschis al primarilor, a fost ales ca reprezentant primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru. Mandatul membrilor comitetului de masiv este de 4 ani, iar aceștia și exercită atribuțiile cu titlu gratuit.

„Urmează să particip la întrunirile Comitetului Montan și să îmi țin la curent colegii primari cu problemele care se dezbat acolo. Sunt doar la prima citire a legii montane, iar la Ibănești s-a stabilit sediul oficiului pentru zona montană anul trecut și am asigurat spațiu pentru biroul oficiului. S-au derulat și două proceduri de concurs, însă din păcate nu au a fost promovat niciunul dintre candidați și sperăm că până la urmă se pune în mișcare și oficiul, să funcționeze”, a declarat Dan Vasile Dumitru.

În cadrul ședinței s-au discutat și alte probleme ale primarilor din zona montană, cum ar fi PNDL sau problema urșilor. În ceea ce privește proiectele PNDL, marea problemă a primarilor o consitutie faptul că nu vin firme la licitații.

În privința urșilor, în Vânători spre exemplu ei vin foarte des, iar localnicii s-au plâns că nu s-au primit încă despăgubiri pentru pagubele produse de urși de anul trecut. Est o problemă întâlnită și în alte localități, unde au venit și câte 12 urși deodată într-un lan de porumb.

Post-ul Primarul Ibănești, Dan Vasile Dumitru, noul reprezentant al zonei montane a județului Mureș în Comitetul de Masiv din Grupa de Munți Centrală apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primarul Ibănești, Dan Vasile Dumitru, noul reprezentant al zonei montane a județului Mureș în Comitetul de Masiv din Grupa de Munți Centrală

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button