Strabag a comunicat Primăriei Târnăveni noul termen pentru închiderea podului

strabag a comunicat primariei tarnaveni noul termen pentru inchiderea podului

În urma noului aviz acordat de compania Aquaserv, Primăria municipiului Târnăveni a eliberat autorizaţia de începere a lucrărilor la noul pod din Târnăveni de peste râul Târnava Mică. Noul aviz prevede şi devierea conductelor de apă ancorate de pod, care au întârziat până acum lucrările iniţiale programate.

“Firma Strabag, care va efectua construcţia noului pod, a notificat Primăria că lucrările la noul pod şi implicit închiderea traficului rutier vor demara marţi 11 iunie la ora 10.00. După închiderea podului rutier care traversează râul Târnava Mică, o variantă de ocolire ar putea fi pe strada Bradului prin Cuştelnic pentru a ajunge de cealaltă parte a Târnavei, unde au fost montate şi corpuri de iluminat. Nefiind un drum oficial circulaţia se va face pe propria răspundere. Varianta oficială de ocolire a podului este prin Adămuş”, au transmis reprezentanţii Primăriei municipiului Târnăveni, prin intermediul unui comunicat de presă.

(Redacţia)

 

Post-ul Strabag a comunicat Primăriei Târnăveni noul termen pentru închiderea podului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Strabag a comunicat Primăriei Târnăveni noul termen pentru închiderea podului

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.