Administrație

TGM Tour, aplicaţia turismului din Târgu-Mureş

Primarul municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea, a lansat marţi, 4 iunie, TGM Tour – o aplicaţie care prezintă informaţii utile despre principalele destinaţii situate pe cele mai importante trasee turistice din „Oraşul trandafirilor”.

Îndemn pentru îmbogăţirea platformei

Ideea proiectului a demarat în urmă cu aproximativ doi ani, iar obiectivul aplicaţiei TGM Tour este să furnizeze atât localnicilor, cât şi vizitatorilor, informaţii utile, în limbaj simplu, despre diverse obiective turistice din Târgu-Mureş.

„În momentul în care lansăm un astfel de program străduiţi-vă, într-adevăr, să îl îmbunătăţim, să putem să îi creem omului ideea de a reveni la Târgu-Mureş, nu în tranzit pentru cinci ore sau pentru o noapte. Încercaţi să vedeţi ce doreşte omul astăzi, spre ce se îndreaptă, care sunt caracteristicile în momentul în care alege un oraş să se oprească în el”, s-a adresat primarul municipiului Târgu-Mureş invitaţilor prezenţi în Sala mare de şedinţe din incinta Primăriei, în mare parte directori de instituţii publice şi reprezentanţi ai unor societăţi cu activităţi în domeniul turismului şi ai cultelor religioase.

„Mă îngrijorează când fac un lucru, cum va rezista în timp, cum va fi întreţinut în timp şi cât de mult va evolua”, a adăugat dr. Dorin Florea, care le-a solicitat directorilor de instituţii să organizeze minim două-trei evenimente pe an care să aibă impact din punct de vedere al turismului.

Versiuni în trei limbi, pentru iOS şi Android

Aplicaţia turistică a municipiului Târgu-Mureş a fost realizată de o echipă coordonată de Vlad Zamfir, care a făcut o prezentare, pe scurt, despre ce înseamnă TGM Tour, considerată „un vârf de lance al unui proiect de branding local”.

„În primul rând, aplicaţia este accesibilă, adică există versiunea atât pentru sistemul iOS cât şi pentru Android, ceea ce înseamnă că e acoperită 98% din piaţă, cel puţin”, a explicat Vlad Zamfir.

Acesta a precizat că aplicaţia, care are conţinut audio, scris şi în imagini, este destinată atât turiştilor, cât şi târgumureşenilor.

„Abordând traseele propuse, aceştia vor putea înelege mai bine trei aspecte: istoria multiculturală a oraşului, bogăţia sa confesională şi arhitectura”, a punctat Vlad Zamfir, în opinia căruia TGM Tour ar trebui promovată în primul rând în instituţiile de învăţământ din „Oraşul trandafirilor”.

Vlad Zamfir a mai precizat că aplicaţia a fost realizată în trei limbi, română, maghiară şi engleză, iar „textele obiectivelor turistice sunt redate într-un limbaj foarte accesibil, întrucât ele nu le sunt destinate unor oameni de ştiinţă, ci tuturor celor interesaţi de Târgu-Mureş”.

Conectare la mijloacele moderne de promovare

Proiectul Primăriei municipiului Târgu-Mureş beneficiază de sprijin academic, în acest sens prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, istoric şi membru al Senatului Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş supervizând informaţiile prezentate de platforma lansată.

„Ceea ce propune Primăria astăzi este o conectare la tot ceea ce înseamnă mijloacele moderne de promovare. Astăzi, oraşele se întrec în a-şi pune în evidenţă patrimoniul istoric şi Târgu-Mureşul cred că are un asemenea patrimoniu. Puţine oraşe ne oferă o istorie a patrimoniului universal de aproape 800 de ani cum oferă Târgu-Mureşul”, a menţionat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.

Itinerare tematice

Aplicaţia TGM Tour oferă informaţii despre mai multe trasee turistice tematice, în funcţie de stiluri arhitecturale şi perioade istorice, respectiv despre itinerare cu tematică gotică, renascentistă, barocă sau laică.

„Ceea ce ne oferă aplicaţia este de fapt o invitaţie, sunt itinerarele oraşului nostru, pornind de la ceea ce înseamnă patrimoniu”, a punctat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.

Alex TOTH

 

 

 

 

 

Post-ul TGM Tour, aplicaţia turismului din Târgu-Mureş apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: TGM Tour, aplicaţia turismului din Târgu-Mureş

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button