Cultură

Aproape 4.000 de candidați s-au înscris la UMFST Târgu Mureș

Aproximativ 3.900 de candidați s-au înscris la admitere la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș pe cele peste 3.600 de locuri disponibile.
Pentru al cincilea an consecutiv, programul de studii Medicină, limba română, înregistrează cea mai mare concurență pe locurile bugetate dintre toate cele șase mari universități de medicină din țară.
Aici s-au înscris peste 500 de candidați pe cele 140 de locuri bugetate, adică aproape 4 candidați pe un loc , în creștere față de anul precedent.
La Medicină Militară concurența este de 2 candidați pe un loc ,iar la medicină dentară, de aproape 3 candidați pe loc.
Căutate au fost și programele de studii din domeniile Inginerie, Informatică, Științe administrative, Științe economice, Drept și Științe socio-umane, unde admiterea se face pe baza mediei generale a examenului de bacalaureat.
Rectorul Universității, Leonard Azamfirei.

Ca și în anii anteriori, interesul a fost foarte crescut pentru programele medicale, îndeosebi la medicină limba română, unde avem aproape 3,85 pe un loc. Este concurența cea mai mare la facultățile de medicină dintre toate UMF-urile din țară, al cincilea an la rând. Avem concurență mare și la facultatea de medicină dentară. Din păcate, trendul rămâne descrescător pentru programele de la facultatea de farmacie. Această situație se regăsește și la celelalte facultăți de medicină din țară. Urmează să facem o evaluare și a înscrierilor la facultățile preluate de la ”Petru Maior”. Din primele estimări pe care le avem, credem că și acolo fluxul de candidați este mai mare față de anul trecut. 

La filiala de la Hamburg, unde UMFST oferă specializarea de medicină, locurile sunt ocupate aproape în totalitate, a explicat rectorul Leonard Azamfirei.

Filiala din Hamburg are o altă filieră de înscriere, pe o procedură diferită. Acolo, locurile s-au ocupat în proporție de 80% și va mai fi o sesiune de admitere în ultima decadă a lunii august.

Probele scrise la programele de studii de licență de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie vor avea loc miercuri, 24 iulie, începând cu ora 10.00.

Raluca Creț

The post Aproape 4.000 de candidați s-au înscris la UMFST Târgu Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Aproape 4.000 de candidați s-au înscris la UMFST Târgu Mureș

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button