Cultură

Aproape 5 mii de elevi care nu au fost repartizaţi

Absolvenţii din clasa a VIII-a, care au susţinut anul acesta examenul de Evaluare Naţională, au aflat astăzi în ce licee vor învăţa în următorii patru ani.
În urma repartizării computerizate, peste 124 de mii de elevi au fost distribuiţi în această etapă.

Evident cei 188 de candidaţi, care au obţinut media zece, au intrat acolo unde au dorit.

Sunt însă aproape 5 mii de elevi care nu au fost repartizaţi.

Redactorul RRA,Victor Gheorghe explică:

Din păcate, 4.853 de elevi mai au de aşteptat până vor afla unde vor învăţa în următorii patru ani, trei dintre ei cu media de admitere peste 9. Ei au ajuns în această situaţie, pentru că nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Prin urmare, vor intra în a doua etapă a repartizării, în perioada 31 iulie – 1 august, alături de alţi colegi care nu au participat în această etapă, fie pentru că nu s-au înscris, fie pentru că nu au avut situaţia şcolară încheiată.

The post Aproape 5 mii de elevi care nu au fost repartizaţi appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Aproape 5 mii de elevi care nu au fost repartizaţi

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button