Artiștii EuroStrings, pe scena Festivalului „Harmonia Cordis”

artistii-eurostrings,-pe-scena-festivalului-„harmonia-cordis”

Ultima seară din cadrul festivalului „Harmonia Cordis” găzduită de Palatul Culturii din Târgu Mureș, programează în această seară, începând cu ora 19, un inedit recital susținut de artiștii evidențiați în cadrul  EuroStrings. Vor încânta publicul Dimitris Soukaras (Grecia), You Wu (China), Zuzanna Wężyk (Polonia) și Peter Graneis (Germania).

Dimitris Soukaras

Dimitris Soukaras

Dimitris Soukaras este un chitarist și copozitor grec născut în anul 1995 la Corint. Acesta a primit primele lecții de chitară de la tatăl său, la vârsta de 11 ani. Și-a continuat studiile sub îndrumarea profesorului Yorgos Bechlivanoglou, iar la Universitatea de Muzică a fost elevul renumitului chitarist Costas Cotsiolis. Momentan acesta își urmează studiile de masterat la prestigioasa Academie Regală de Muzică din Londra la clasa profesorilor Michael Lewin, Stephen Goss, David Russel și Fabio Zanon. Studiile sale sunt finanțate cu ajutorul Academiei din Atena, Academiei Regale de Muzică din Londra și cu ajutorul Bursei Atena oferită de doamna Anna Weeks. Dimitris a obținut în cariera sa 12 premii naționale și internaționale, cel mai important rezultat fiind premiul I la Competitia Festivalului International de Chitară Mottola din Italia. Acest premiu l-a propulsat pe talentatul chitarist în programul Eurostrings Young Stars, care i-a oferit șansa de a concerta la 14 festivaluri de chitară din Europa. În luna iulie a anului 2019 a fost lasnat și primul său CD, intitulat “From Down to Dask”. Acesta este câștigătorul unei audiții organizate de International Guitar Foundation, astfel Dimitris va concerta pe scenele celor mai prestigioase festivaluri de chitară din Marea Britanie. A participat la cursurile de măiestrie ale unor profesori și interpreți renumiți cum ar fi Leo Brouwer, David Russell, Hubert Käppel, Roland Dyens, Fabio Zanon, Ricardo Gallen, Marcin Dylla, Marco Tamayo, Aniello Desiderio, Susana Prieto și Alexis Mouzourakis. Pasionat și de compoziție, acesta colaborează cu Organizația Teatrală Hiliomodi din Corint, unde a compus deja muzică pentru 3 piese de teatru.

You Wu

You Wu s-a născut în anul 1993 în Lishu, China, unde a început studiul chitarei la vârsta de 8 ani. Și-a continuat studiile sub îndrumarea profesorului Danny Yeh, iar în anul 2012 a absolvit Conservatorul din Shanghai. Momentan este student la Conservatorul din Viena la clasa profesorului Alvaro Pierri.

You Wu

Datorită talentului și tehnicii sale excelente, You a ajuns să fie laureat al multor competiții internaționale din Europa și Asia. Chitaristul japonez Shinichi Fukuda îl consideră pe You Wu ca fiind un Lang Lang al chitariștilor.  You Wu a concertat prin Asia și Europa, a fost invitat la Berlin, Viena, Roma, Bratislava, Bankok, Tokyo și în multe alte orașe importante ale lumii. Acesta, pe lângă cariera de solist, You iubește și muzica de cameră, adesea concertează alături de cvartet de coarde sau orchestră.

Zuzanna Wężyk

Zuzanna Wężyk s-a născut în anul 1995 la Gdańsk, Polonia, unde a început studiul chitarei la vârsta de 7 ani. În anul 2018 și-a completat studiile de licență la Universitatea Mozarteum din Salzburg sub îndrumarea profesorului Marco Diaz-Tamayo. Momentan stabilită la Londra, Zuzanna își urmează studiile de masterat în compoziția muzicii de film și TV la Universitatea Kingston.

Zuzanna Wezyk

Zuzanna este laureata unor premii naționale și internaționale atât ca solistă, cât și în formații de muzică de cameră. Aceasta a fost premiată cu Bursa Fahrenheit, bursă oferită celor mai buni studenți din orașul ei natal, care stuiază în străinătate. Pe lângă cariera de solistă, Zuzanna cântă și cu vocea, compune piese și melodii originale. Aceasta colaborează cu multe formații și muzicieni, și adesea organizează concerte caritabile în case de bătrâni sau în librării.

Peter Graneis

Peter Graneis s-a născut în Germania, la Stuttgart și a început studiul chitarei la vârsta de 9 ani. A urmat cursurile profesorului Johannes Monno la Universitatea de Muzică din Stuttgart, după care și-a urmat studiile de masterat la Conservatorul din Barcelona sub îndrumarea profesorului Zoran Dukić. A continuat șă urmeze cursurile aceluiași profesor la Conservatorul Regal din Haga, unde a absolvit studiile de masterat în anul 2018.

Peter Graneis

Peter Graneis este laureat al multor competiții naționale și internaționale și bursier al fundației Live Music Now a lui Yehudi Menuhin. Acesta a participat la cursurile de măiestrie ale unor profesori excepționali, printre care Carlo Marchione, Judicaël Perroy, Laura Young, Thomas Müller-Pering și mulți alții. Peter este invitat să concerteze la diferite festivaluri de chitară din Europa, iar în anul 2017 a fost lansat albumul său de debut, intitulat “Portrait”.

Marco Tamayo, “Regele Chitarei”

Oaspetele special al serii va fi Marco Tamayo din Cuba. Chitarist cubanez cu cetățenie austriacă, Marco Tamayo este supranumit “Regele Chitarei” de către cotidianul de știri italian La Stampa, este câștigătorul unor impunătoare competiții. A susținut concerte alături de orchestre și dirijori de renume din întreaga lume, iar astăzi este o personalitate de marcă a chitarei clasice.  Marco Tamayo s-a născut la Havana – Cuba, unde a început să cânte la chitară la vârsta de trei ani sub îndrumarea tatălui său. A studiat cu Antonio Alberto Rodriguez și Leo Brouwer, Harold Gramatges și mai târziu în Europa la Universitatea de Muzică din Munchen (Germania, clasa Joaquin Clerch) și la Universitatea de Arte Mozarteum din Salzburg unde a studiat cu Eliot Fisk (chitară) și cu Rainner Schmid (vioară), printre mulți alții.

Marco Tamayo

Marco Tamayo este profesor la Universitatea de Arte Mozarteum din Salzburg Austria și la Landeskonservatorium din Klagenfurt Germania. Este deasemeni profesor invitat la Academia de Muzică din Gdansk, Polonia, și a fost profesor la Universitatea din Sydney Australia. Cartea sa intitulată “Principii esențiale ale interpretării la chitară clasică” a schimbat abordarea acestui instrument și a pedagogiei sale. Mulți dintre studenții săi au în prezent deja importante cariere muzicale internaționale.

Pe lângă acestea, Marco Tamayo este în prezent director artistic la Michele Pittaluga International Guitar Competition în Alessandria-Italia. Marco Tamayo este directorul editurii Marco Tamayo Edition, înființată în 2014, prin care a reactualizat multe din edițiile lucrărilor pentru chitară clasică consacrate.
Inregistrările lui Marco Tamayo: un album la Voice of Lyrics din Franța și trei albume la casa de discuri Naxos Classical. A fost numit Cetățean de Onoare al orașului Alessandria-Italia, și este al doilea chitarist care deține acest titlu după maestrul Alirio Diaz. Trăiește în Austria împreună cu soția sa Anabel.

 

 

 

Post-ul Artiștii EuroStrings, pe scena Festivalului „Harmonia Cordis” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Artiștii EuroStrings, pe scena Festivalului „Harmonia Cordis”

Credit autor: Alin Zaharie.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.