Cultură

Biserica de lemn Sfânta Paraschiva, sfinţită de ÎPS Irineu

Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, va participa duminică, 1 septembrie, la sfinţirea Bisericii de lemn Sfânta Paraschiva cu hramul Cuvioasa Paraschiva din Târgu-Mureş.

Lăcaşul de cult este situat pe o colină mică din Parcul Eroilor Români, în apropiere de Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” şi de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 27 martie 1993 de ÎPS Andrei, Arhiepiscop al Alba Iulie la acea vreme, care a fost însoţit de protopopul ortodox de atunci al municipiului Târgu-Mureş, părintele Gheorghe Şincan, şi de un sobor de 14 preoţi.

Iniţiativa şi construcţia în sine a bisericii au aparţinut părintelui Ioan Lazăr, cel care se ocupă şi astăzi de destinele lăcaşului de cult şi de enoriaşii Parohiei Cuvioasa Paraschiva.

„La ora 9.00 va începe sfinţirea, iar Sfânta Liturghie va avea loc afară, de la ora 10.00, în aer liber, lângă biserică. Biserica a fost construită acum 26 de ani şi nu a fost sfinţită de arhiepiscop, iar cu această ocazie Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei va face sfinţirea bisericii cu Sfântul şi Marele Mir şi târnosirea. Sfintele moaşte vor fi puse în piciorul mesei, după care se acoperă, se pun feţele de masă, Evanghelia şi Crucea, şi fiecare credincios, bărbat, femeie sau copil, va putea intra în Sfântul Altar şi se vor putea închina în această zi specială, la altarul noii biserici sfinţite”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, părintele Ioan Lazăr.

Text: Alex TOTH

Foto: Alexandru LOSONCZY

Post-ul Biserica de lemn Sfânta Paraschiva, sfinţită de ÎPS Irineu apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Biserica de lemn Sfânta Paraschiva, sfinţită de ÎPS Irineu

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button