Cultură

Candidații la examenul pentru obținerea unui post în învățământ află astăzi notele finale după contestații

Rezultatele vor fi publicate pe site-ul titularizare.edu.ro, precum și la inspectoratele școlare.

Anul acesta s-au înscris peste 27.000 de candidați, dintre care s-au prezentat circa 23.000 de profesori, învățător și educatoare.

Datele Ministerului Educației spun că, înainte de depunerea contestațiilor, peste 46% dintre candidați au obținut peste șapte; au fost și 92 de medii de 10, iar 19% dintre participanții la examenul de titularizare au luat medii sub 5.

Săptămâna trecută, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că din toamnă profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți nici măcar ca suplinitori, în aceeași situație fiind și candidații care au părăsit sala de examen din cauză că nu știau subiectele.

The post Candidații la examenul pentru obținerea unui post în învățământ află astăzi notele finale după contestații appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Candidații la examenul pentru obținerea unui post în învățământ află astăzi notele finale după contestații

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button