Cultură

„Floor covering – Terminal”, ultima reprezentație a stagiunii, la Sala Mare

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș a pus în vânzare biletele pentru ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului „Floor covering – Terminal” de Frații Presnyakov. Regia este semnată de Sorin Militaru, scenografia îi aparține Oanei Micu, iar traducerea este realizată de Mașa Dinescu.

Reprezentația e programată marți, 11 iunie, de la orele 19.00, la Sala Mare.

Consideraţi cei mai jucaţi autori ruşi după Cehov, reputaţia lor a depăşit demult graniţele Rusiei, umorul lor negru devenind o marcă în întreaga lume, Fraţii Presnyakov ajung, în sfârşit şi la Târgu Mureş. „Floor covering – Terminal” este una dintre primele lor piese, în care şi-au imaginat cum s-ar schimba viaţa unor oameni obişnuiţi dacă ar descoperi într-o zi un cadavru în casă. Regizorul Sorin Militaru propune publicului târgumureşean viziunea sa asupra acestui text savuros, însoţit în demersul său artistic de către scenografa Oana Micu, soud design-ul fiind semnat de Andrei Raicu. Dacă adăugăm că spectacolul îi are distribuiţi pe majoritatea actorilor Companiei Liviu Rebreanu, avem premisele unei producţii extreme de incitante.

Din distribuție fac parte actorii: Alexandru Pavel, Csaba Ciugulitu, Dan Rădulescu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Ştefan Mura, Emilia Banciu, Luchian Pantea, Bianca Fărcaş, Rareş Budileanu, Loredana Dascălu, Georgiana Ghergu, Ale Ţifrea, Nicolae Cristache, Ion Vântu, Cristian Iorga, Gabriela Bacali, Delia Bălaşa, Alexandru-Andrei Chiran, Cristina Holtzli, Eduard Marinescu, Sergiu Marocico, Laura Mihalache, Liviu Pancu, și Tiberius Vasiniuc.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete din incinta Palatului Culturii (de marți până vineri între orele 12:00 şi 17:30, sau la numărul de telefon 0372 951 251).

De asemenea, Casieria din incinta Teatrului va fi deschisă de marți până vineri, între orele 9:00 şi 15:00 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365 806 865).

Spectatorii au posibilitatea de a achiziționa biletele online pe platforma www.biletmaster.ro.

Post-ul „Floor covering – Terminal”, ultima reprezentație a stagiunii, la Sala Mare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „Floor covering – Terminal”, ultima reprezentație a stagiunii, la Sala Mare

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button