Cultură

INTERVIU cu Darius Botorea, solist de muzică populară: „Muzica mi-a plăcut de când eram foarte mic”

Darius Botorea este un tânăr solist din Târgu-Mureș, elev al Liceului Vocațional de Artă și membru al Asociației Culturale „Flori de pe Mureș”, care, prin pasiunea, talentul, și mai ales munca sa,  promovează folclorul și tradițiile pe care le-a moștenit din străbuni.

Reporter: Cum ai descoperit talentul pentru muzică?

Darius Botorea: Muzica mi-a plăcut de când eram foarte mic, însă nu m-am gândit niciodată că aș putea urma acest drum. Cea care mi-a descoperit talentul a fost doamna învățătoare, în momentul în care făceam pregătiri pentru una dintre serbările de final de an.

Rep.: Cine te-a îndrumat către acest domeniu?

D.B.: Dânsa a fost și cea care m-a încurajat să urmez acest drum, fiind și cea care m-a înscris la primul meu concurs, unde am obținut un premiu de top, iar de atunci și până în prezent, cel care mă îndrumă și mă sprijină este profesorul meu de canto, Marian Someșan.

Rep.: Ce le recomanzi celor care doar acum încep să descopere pasiunea pentru muzică?

D.B.: Nu știu dacă sunt în măsura să le recomand ceva sau să le dau vreun sfat, însă îi încurajez să urmeze acest drum, dacă muzica este ceea ce îi face fericiți. Atâta timp cât au pasiune pentru asta și depun suficient efort, se vor simți împliniți.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

D.B.: Urmează să intru în ultimul an de liceu, iar după terminarea acestuia, îmi doresc să urmez cursurile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, pentru a-mi aprofunda cunoștințele în ceea ce privește muzica.

Rep.: Ce te atrage cel mai tare spre folclor?

D.B.: Timp de şapte ani am făcut dansuri populare, perioadă în care am reușit să descopăr puțin câte puțin lumea folclorului, iar tot ceea ce am descoperit și am trăit în acei ani, m-a atras și m-a făcut să mă îndrept spre această latură.

Rep.: Ce ne poţi spune despre palmaresul tău artistic?

D.B.: De-a lungul anilor am participat la foarte multe concursuri pentru a-mi îmbunătăți anumite aspecte și pentru a avansa. Bineînțeles că am avut parte de premii bune, dar și mai puțin bune, însă toate acestea m-au ambiționat și m-au făcut să continui ceea ce am început. Dintre premiile obținute aș putea preciza locul II la Festivalul “Emanuel Elenescu” din Piatra Neamț, și Trofeul Festivalul “Flori de Cântec Românesc” din Râmnicu Vâlcea.

Rep.: Ce altceva îți place să faci în timpul liber?

D.B.: Nu am foarte mult timp liber deoarece am ore de dimineața până seara la liceu, dar, când am cât de puțin, mi-l ocup tot cu muzica. Asta e ceea ce mă pasionează cel mai mult.

A consemnat Alex Ionuţ ORBAN

 

Post-ul INTERVIU cu Darius Botorea, solist de muzică populară: „Muzica mi-a plăcut de când eram foarte mic” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INTERVIU cu Darius Botorea, solist de muzică populară: „Muzica mi-a plăcut de când eram foarte mic”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button