Cultură

Luduş: reparații capitale la două cămine culturale

În lista cu obiectivele de investiții pentru anul 2019, Primăria orașului Luduș a cuprins efectuarea de reparații capitale la Căminele Culturale din cartierele Gheja și Roșiori. Printr-o solicitare scrisă, Marius Dudilă, Administratorul Public al orașului Luduș a solicitat o suplimentare cu 60.000 de lei a sumei alocate obiectivului de investiții „Reparații capitale Cămin Cultural Gheja și Roșiori”. Alocarea ese necesară pentru trimestrele III și IV din acest an. Suplimentarea sumei inițiale este necesară deoarece în momentul inițiale este necesară deoarece în momentul întocmirii listei cu obiectivele de investiții nu au fost prevăzute unele lucrări.

Lucrările sunt în grafic

Viceprimarul orașului, Kis Istvan ne-a comunicat că până la această dată la Căminul Cultural din Roșiori s-au reparat acoperișul și tavanul clădirii și s-au montat ferestrele de tip termopan. Acum urmează să se monteze la interior uși noi, să fie amenajate grupurile sanitare și să se zugrăvească interioarele. Tot în acest an urmează să fie cumpărate mese și scaune noi. Pentru anul 2020 cea mai importantă lucrare va fi instalarea unui sistem de încălzire centrală.

Consilierul local Gelu Puia, locuitor al cartierului Gheja, a fost mereu prezent pe șantierul deschis la Căminul Cultural. „Până acum am realizat acoperișul cu învelitoare din tablă, s-au realizat grupurile sanitare și instalația de canalizare, s-au refăcut pardoselile și tavanele. De asemenea, s-a refăcut instalația electrică, s-a reabilitat sala mare și încăperile anexe. În aceste zile urmează să zugrăvim interioarele, iar pentru anul 2020 ne rămâne să reabilităm exteriorul clădirii și să realizăm gardul împrejmuitor”, a declarat consilierul local Gelu Puia.

Ioan A. BORGOVAN

Post-ul Luduş: reparații capitale la două cămine culturale apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Luduş: reparații capitale la două cămine culturale

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button