Cultură

O expoziție proaspătă și neprăfuită la Camera K’ARTE – „Praf“

Camera K’ARTE lansează o invitație estivală târgumureșenilor pasionați de artele vizuale contemporane și le propune o nouă expoziție de pus mintea la contribuție și sensibilitatea în acțiune. Ada Nicolaescu va fi prezentă la galeria de pe Str. George Enescu nr. 2 cu expoziția „Praf“.

„Exploatez două dimensiuni bazate pe prezența, respectiv absența individului din context, dar care evidențiază atmosfere congruente. Asemănarea este dată de similitudinile cromatice. Mă concentrez în principiu pe ambianță, pe starea pe care doresc s-o ilustrez în detrimentul unei reprezentări studioase a realului.
Pictez ceea ce știu. Îmi pictez amintirile de parcă s-ar afla sub o peliculă opacă. Au o tentă prăfuită, ternă, parțial necunoscută, uitată.
Încerc să ignor efemeritatea momentelor trecute, să le readuc în prezent reliefându-le doar substanța. Vreau, paradoxal, să permanentizez clipa filtrată prin stare. Totodată, îmi place să mă plasez în fragmente de viață pe care nu mi le amintesc sau în care simt că m-aș fi integrat“, afirmă artista.

Ada Nicolaescu este absolventă a Liceului de Artă din Tîrgu Mureș. În prezent studiază pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Expoziția Adei Nicolaescu face parte din programul „Platforma“ a Asociatiei K’ARTE. Camera K’ARTE a susținut încă de la înființare proiecte expoziționale coerente ale unor artiști aflați la început de drum.

Vernisajul va avea loc vineri, 26 iulie, la ora 19:00.

Post-ul O expoziție proaspătă și neprăfuită la Camera K’ARTE – „Praf“ apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: O expoziție proaspătă și neprăfuită la Camera K’ARTE – „Praf“

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button