Programul zilei la ”Harmonia Cordis”

programul-zilei-la-”harmonia-cordis”

Cea de a patra zi din cadrul Festivalului Internațional de Chitară „Harmonia Cordis” programeză în acestă seară, ora 19:00, la Palatul Culturii, trei recitaluri de excepție.

Primii vor urca pe scenă sunt Orosz Dávid și Tudor Gliga, membrii Duo Celeste. Cei doi au început studiul chitarei clasice la Liceul de Artă din Târgu Mureș cu profesorii Ovidiu Ene și Andrei Turcu. Amândoi au participat la concursuri naționale și internaționale începând din această perioadă. Și-au continuat apoi studiile cu prof. dr. Beke István Ferenc, iar în prezent studiază chitara clasică la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca. Împreună au cântat în deschiderea concertelor virtuozilor chitariști Al Di Meola și Tommy Emmanuel. Au câstigat diverse premii ca duo printre care se numără: locul I la Festivalul Internațional de Chitară Transilvania din Cluj Napoca și locul I la concursul de chitară clasică De la Baroc la Rock, Sibiu.

Oaspeți din Ungaria

Al doilea recital al serii îi aduce pe scenă pe Péter Girán & Csáki András din Ungaria. 

Péter Girán s-a născut în Ungaria, în 1994 și a început să cânte la chitară la vârsta de 8 ani, sub influența unchiului lui. Primul concurs la care a participat a fost în 2005, la trei ani după ce a început să studieze instrumentul. El a câștigat premiul întâi în grupa sa de vârstă. De atunci, a fost distins cu numeroase premii la competiții naționale și internaționale. În ultimii doi ani, el a câștigat trei premii în competițiile internaționale de la Szeged și Budapesta. La vârsta de 20 de ani a devenit cunoscut publicului larg participând la spectacolul ”Virtuozii”. El a fost invitat să interpreteze în festivalurile din Balatonfüred, Szeged și Târgu Mureș. Din anul 2012 studiază instrumentul în Szeged, cu profesorul Dávid Pavlovits, iar în anul 2017 își încheie studiile la Universitatea de Arte.În anul 2018 a participat la programul Eurostrings Young Stars, datorită căruia a concertat și a susținut cursuri de măiestrie în Serbia, Muntenegru, Austria, Bosnia, Bulgaria, Germania și Anglia. A urmat cursuri de măiestrie cu unii din cei mai importanți profesori și interpreți, printre care Marcin Dylla, Vladimir Gorbach, Martha Masters, Florian Larousse, Dale Kavanagh și Manuel Barrueco. Pe lângă muzica clasică, Péter cântă și flamenco, muziză care a influențat în mare parte compozițiile sale proprii. Colegul lui Péter din acestă seară, Csáki Andás, s-a născut în Budapesta și a început să cânte la chitară de la vârsta de 11 ani. În 2007 a absolvit Universitatea de Muzică Liszt Ferenc sub îndrumarea profesorului de chitară Eötvös József. A urmat cursuri la Academia de Muzică Southern din California cu profesorul Scott Tennant. Csáki András a participat din 1995 până în prezent la numeroase cursuri de masterclass cu Manuel Barrueco, Leo Brouwer, Abel Carlevaro, Costas Cotsiolis și David Russell. Până în 2011 a câștigat 24 de concursuri, printre care se numără și al 51-lea Concurs internațional de chitară din Tokio – 2008. În 2009 a câștigat primul loc la a 42-a ediție a concursului Michele Pittaluga” iar în 2011 a câștigat concursul Julia Arcas din Spania. Pe lângă cariera de interpret solo s-a dedicat și muzicii de cameră. A susținut numeroase cursuri de măiestrie în China, Estonia, Franța, Marea-Britanie, Grecia, India, România, Italia, SUA și în Ungaria. În prezent este profesor la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc.

Judicaël Perroy, capul de afiș al serii

Capul de afiș al serii va fi Judicaël Perroy, unul din cei mai de virtuos chitarist classic al momentului, dovadă în acest sens stau numeroasele premii obținute la concursurile internaționale de renume. În anul 1997, acesta a obținut premiul I în cadrul celei de-a 15-a ediții a Competiției și Convenției Internaționale a Fundației de Chitară din America, pentru turneul realizat în Statele Unite ale Americii și Canada, în cadrul căruia a susținut peste 60 de concerte și cursurii de master. Între timp, în același an, Judicaël a susținut concerte și în Franța, acestea fiind difuzate live pe France-Musique, urmate de ample turnee de recital în întreaga lume. Fiind foarte căutat ca și profesor și îndrumător, Judicaël a fost invitat să susțină cursuri de specialitate la multe dintre conservatoarele și universitățile de top din Statele Unite și de peste graniță. Momentan predă la San Francisco, angajandu-se periodic în călătorii prin întreaga lume. Intrarea la concertul din seara asta este liberă.

Post-ul Programul zilei la ”Harmonia Cordis” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Programul zilei la ”Harmonia Cordis”

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.