Cultură

Reghin, o nouă prezență frumoasă la Festivalul Văii Mureșului

Pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Văii Mureșului , instituțiile de cultură din Reghin au avut de amenajat  casa alegorică de „La Alei”, astfel încât vizitatorii să aibă parte de o oază de frumos care să reliefeze  frumusețile Reghinului. Printre aceste instituții  se numără și Biblioteca Municipală ”Petru Maior”, prezentă în cele două zile de festival cu o inedită expoziție de carte care a cuprins apariții editoriale referitoare la istoria și personalitățile Reghinului, dar și personalități emblematice ale Văii Mureșului Superior.  „Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin   fost prezentă activ la Festivalul Văii Mureșului Superior prin organizarea unui stand de carte despre  istoria, cultura,tradiția și spiritualitatea  Văii Mureșului Superior, această zonă mirifică și binecuvântată de Dumnezeu cu atâtea frumuseți , precum și marile personalități care le-a dat Transilvaniei și țării noastre. Expoziția de carte a bibliotecii a cuprins și cărți și reviste referitoare la istoria și spiritualitatea Reghinului,  cea mai importantă comunitate de pe Valea Mureșului Superior. Tot cu acest prilej, biblioteca a făcut și acțiuni de promovare  a instituției prin pliante, semne de carte prin care să atragem cititorii, pe lângă care am distribuit și Revista „Astra reghineană”, revista bibliotecii în care sunt reprezentate evenimentele culturale la care biblioteca a participat ca și organizator,”, a precizat Florin Bengean, directorul Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin.

Expoziție despre lumea satului

Vizitatorii care au trecut pragul Casei Reghinului au avut parte de o inedită expoziție foto, menită să readucă în atenție universul satului românesc, de la meșteșuguri, ocupații, până la  obiceiuri și tradiții.„Muzeul Etnografic „Anton Badea” și-a adus aportul la standul Reghinului  cu o inedită expoziție foto, mai exact cu 11 fotografii care reprezintă obiceiurile și ocupațiile de peste ani ale locuitorilor acestei zone. Sunt prezentate prin aceste fotografii meșteșugurile zonei, printre care oieritul,  dogăritul, olăritul, rotăritul , grație unui meșter rotar de pe Valea  Idicelului. În ce privește obiceiurile, sunt prezentate aspecte legate de șezătoare, nuntă, cunună seceratului, măsura oilor, la care se adaugă obiceiurile legate de perioada Crăciunului”, a precizat Kozma József, muzeograf.

Mark Endre: „Reghinul a fost bine reprezentat la acest festival”

Mark Endre, viceprimarul municipiului Reghinului s-a declarat mulțumit de modul în care Casa Reghinului și-a întâmpinat oaspeții la cea de a XV-a ediții a Festivalului Văii Mureșului. „Ca și în anii precedenți, am încercat să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. S-a realizat un stand frumos, cu de toate, care să cuprindă  tradiția și cultura noastră specifică zonei Reghinului. Ne-am bucurat de o prezență destul de numeroasă la standul nostru, am avut oaspeți de seamă, începând cu miniștri, prefecți, parlamentari și alte oficialități județene. Standul nostru , ca de fiecare dată, a pus în evidență cultura tuturor etniilor care locuiesc în Reghin , aspect care pune în valoare multiculturalitatea existentă în municipiul Reghin. Pe lângă acastea, din oferta Reghinului nu au lipsit artiștii și ansamblurile de dansuri care au urcat pe scena festivalului. Eu spun că Reghinul a fost bine reprezentat la acest festival, le mulțumesc tuturor celor implicați , mă bucur de munca lor de care mă pot declara mândru”, a punctat Mark Endre.

Post-ul Reghin, o nouă prezență frumoasă la Festivalul Văii Mureșului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Reghin, o nouă prezență frumoasă la Festivalul Văii Mureșului

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button