Cultură

Teatrul Ariel, o săptămână de spectacole și evenimente inedite, la aniversarea de 70 de ani

Această perioadă reprezintă un moment foarte important pentru Teatrul Ariel care sărbătorește 70 de ani de existență în săptămâna 7-14 iunie.

Din 1949, de la înființarea teatrului, care a pornit doar ca secție maghiară ca parte a Teatrului Secuiesc de Stat de atunci, Teatrul Ariel a devenit autonom, cu administrație separată, o instituție distinctă, care până să se înființeze secția română în 1964 a avut inclusiv spectacole pentru publicul românesc.

70 de ani de deschidere spre nou

Directorul actual al Teatrului Ariel, Gavril Cadariu, este în funcție de 21 de ani și de atunci a reușit să fie părtaș la multe schimbări și să cunoască nenumărați oameni talentați.

„Istoria teatrului este una foarte bogată și a fost întotdeauna deschisă spre nou, spre adecvarea spectacolelor la publicul viu din sală, cel contemporan. A traversat în același timp perioade de curente estetice care s-au răsfrâns și asupra teatrului de animație. Deschiderea acestui teatru a însemnat și primirea în sânul acestei familii a unor artiști poate incomozi pentru perioada respectivă, care și-au găsit adăpost în cadrul teatrului, astfel încât personalitatea ambelor trupe a fost de o deschidere prietenoasă, interesată de experiment, de nou, spre însușirea unor tipuri de relații care să le aducă și beneficii profesionale nu numai sieși, teatrul Ariel fiind considerat un reper de exemplaritate în acest sens, cum a fost și în trecut, privit ca un deschizător de drumuri artistice, de modalități de exprimare în scenă a diverselor forme de animație, păpușăria fiind doar un singur tip de tehnică”, a spus directorul teatrului.

Practic, teatrul de păpuși reprezintă o inspirație pentru teatrul dramatic, acest gen nefiind deloc unul minor cum cred mulți, ci chiar unul de influență. „Și eu l-am descoperit venind aici. Este un spațiu foarte generos și ofertant de creație, de care m-am îngrijit personal împreună cu teatrul în sine pentru ca felul în care se concepe prezentul și viitorul acestui teatru să țină cont de tradiții, background-ul cultural, care este cel puțin dinamic în cazul nostru, atât maghiar, cât și român, și bineînțeles această deschidere către nou prin felul în care tot ceea ce se întâmplă și este asimilabil conform personalității tale, este bine venit și căutat de fiecare dată”, a subliniat Gavril Cadariu.

Cei de la Teatrul Ariel au participat la nenumărate turnee, festivaluri, nu doar în Europa, ci și Asia, venind cu premii de fiecare dată, atât pentru spectacolele în limba română, cât și în limba maghiară.

Imagine din Muzicanții din Bremen (Sursă foto: Facebook)

Un program pentru toate vârstele

Împreună cu Asociația K’Arte, Teatrul Ariel va desfășura în holul teatrului pe parcursul primelor trei zile din săptămâna aniversară Târgul de Povești aflat la a III-a ediție, unde între orele 10.00 și 19.00, între 7 și 9 iunie, doritorii vor putea să achiziționeze cărți de povești.

„Oferta de spectacole pe care o propunem în acest moment aniversar cu teatre invitate care ne sunt și partenere este foarte variată, sunt în jur de 20 de spectacole. Am încercat să invităm spectacole remarcabile ale acestor parteneri care sunt în elita teatrului de animație, să prezentăm spectacole pentru toate categoriile de vârstă pe care noi prin programele noastre le și susținem, respectiv 0-3 ani, copii de vârstă preșcolară și școlară, ciclul gimnazial și spectacole de seară pentru adulți, spectacole care merită mai mult decât atenția publicului”, a concluzionat Gavril Cadariu.

Va avea loc un spectacol stradal, inedit în peisajul Târgu Mureșului sâmbătă, 8 iunie, la ora 12.00 în Piața Teatrului, pe picioare de barză cu TeatRum TrappTop din Ungaria.

Un alt moment important, joi, 13 iunie, la Sala Studio, de la ora 17.00, în colaborare cu Universitatea de Arte, proiectul Fabula Mundi coordonat de Alina Nelega face parte din programul Ariel prin spectacolul „Lectură” pe un text al Valentinei Diana, un dramaturg din Italia, care va fi prezentă la eveniment.

Imagine din Albă ca zapada (Sursă foto: Facebook)

Spectacol interzis, pus acum în scenă

Miercuri, 12 iunie, de la ora 12.00, este important de reținut că va avea loc spectacolul „Dialoguri” de Smaranda Enache și Maria Mierluț cu textul „Fabule? Fabule?”, un spectacol interzis în 1989, prin care se povesteau lucruri care se întâmplă și nu ar trebui să se întâmple în raport cu regimul de atunci.

Deschiderea și urarea de bun venit a participanților va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 19.00, alături de vernisarea expoziției In Memoriam de proiecte, scenografii și costume de păpuși ale lui Haller Joseph și ale lui Lukacsy Ildiko, care a pus în scenă spectacole remarcabile. Tot atunci va avea loc și inaugurarea unui basorelief cu portretul lui Antal Pal care va rămâne în foaierul mare de la parter. Antal Pal, unul dintre întemeietorii acestui teatru, actor, regizor, auto-didact și un om exemplar în general, a crescut trei generații de actori și a suplinit prin determinarea sa absența unei școli superioare de artă a actorului de animație.

Celebrarea aniversară va continua marți seara, de la ora 18.30, când vor avea loc dialoguri informale aniversare în prezența oficialităților de la Consiliul Județean și nu numai, pentru a prezenta două documentare, unul maghiar și unul român (ambele cu subtitrare), realizate de TVR Mureș în colaborare cu Teatrul Ariel.

Pentru mai multe detalii legate de programul complet, vizitați site-ul www.teatrulariel.ro.

Elena Polearuș

Post-ul Teatrul Ariel, o săptămână de spectacole și evenimente inedite, la aniversarea de 70 de ani apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Teatrul Ariel, o săptămână de spectacole și evenimente inedite, la aniversarea de 70 de ani

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button