Un elev din Târnăveni a ratat din nou bacalaureatul, după ce a fost prins copiind

un-elev-din-tarnaveni-a-ratat-din-nou-bacalaureatul,-dupa-ce-a-fost-prins-copiind

Cei înscrişi pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au susţinut astăzi proba scrisă la limba şi literatura română.
Elevii mureșeni au fost disciplinați, deși au lipsit aproape 100 de candidați.
Pentru un elev din Târnăveni, ziua de astăzi a fost una cu ghinion, pentru că a fost prins cu copiuțe și eliminat din examen.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie-Matei.

S-au înscris 820 de elevi la această probă, dintre care prezenți au fost 724, absenți, 96. Totalul elevilor înscriși la această sesiune este de 1.333. În 22 august va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă, în 23 august, proba obligatorie a profilului, iar în 26 august, proba la alegere a profilului. 

În județul Harghita nu au fost incidente care să ducă la eliminarea vreunuia din cei peste 800 de candidați înscriși, a explicat inspectorul școlar județean adjunct, Cristian Glodeanu.

Au fost prezenți 707 elevi și 104 nu s-au prezentat. Nu am avut elevi eliminați, examenul se desfășoară în 3 centre de examen.

Elevii au intrat în săli până la ora 8.30 și, de la primirea subiectelor, au avut la dispoziție 3 ore pentru a da cele mai bune răspunsuri.
Mulți dintre cei prezenți astăzi au avut aceleași emoții ca în sesiunea din iunie, iar pentru ei, limba și literatura română este obstacolul cel mai mare.


Cei care nu iau notă de trecere la o probă pot încerca în sesiunile viitoare. Totuși, există restricții pentru cei care au fost prinși copiind.

Revine inspectorul școlar general din Harghita, Cristian Glodeanu:

Au posibilitatea să dea examenul în sesiunea viitoare. Dacă doresc, au posibilitatea să nu se prezinte la o probă și să se prezinte la altă probă. Proba promovată este recunoscută. Dacă este prins copiind și este eliminat din examen, în această situație nu are dreptul să participe două sesiuni la examen, iar în condițiile în care nu promovează examenul de bacalaureat, are dreptul la două sesiuni gratuite. Dacă nu promovează nici în acestea, va trebui să plătească, în funcție de numărul de probe pe care trebuie să le susțină.

Mâine este programată proba scrisă la limba maternă, iar o zi mai târziu proba obligatorie a profilului.
Pe 26 august, candidaţii vor suţine proba la alegere a profilului şi specializării.
Urmează, în ordine, proba orală în română şi limba maternă, evaluarea competenţelor digitale şi proba la o limbă străină.

Raluca Creţ

The post Un elev din Târnăveni a ratat din nou bacalaureatul, după ce a fost prins copiind appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Un elev din Târnăveni a ratat din nou bacalaureatul, după ce a fost prins copiind

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.