Economie

ANPC: 167 de kilograme de alune improprii consumului uman, oprite de la comercializare

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au oprit de la comercializare 167 de kilograme de alune improprii consumului uman, operatorul economic urmând să fie sancţionat conform legii, a anunţat, zi, ANPC.

Produsele prezentau mai multe neconformităţi, precum filamente de mucegai vizibile cu ochiul liber şi gust/miros de rânced.

Documentele de provenienţă arătau că materia primă era adusă din China, iar etichetele de produs erau deteriorate, ilizibile şi nu menţionau data durabilităţii minimale.

Pe lângă acestea, condiţiile de depozitare şi de prelucrare erau impropri, insalubre, sacii cu produse fiind depozitaţi pe jos, în praf.

„La faţa locului s-a constatat că operatorul economic pregătea produsele prin prăjirea acestora în peste 20 de cuptoare cu microunde inadecvate pentru pregătirea alimentelor”, se arată într-un comunicat al Autorităţii pentru protecţia consumatorilor.

The post ANPC: 167 de kilograme de alune improprii consumului uman, oprite de la comercializare appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ANPC: 167 de kilograme de alune improprii consumului uman, oprite de la comercializare

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button