Blocajul financiar pune presiune pe economie

blocajul-financiar-pune-presiune-pe-economie

În ciuda creşterii economice, noi semnale îngrijorătoare apar din economia reală. 7 din 10 companii întârzie să-și plătească facturile, fapt care duce la accentuarea blocajului financiar. Durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile, adică o treime de an, ceea ce nu este deloc bine.

O analiză de piaţă realizată de compania Frames în colaboare cu Train Your Brain arată că în economia românească a devenit o adevărată modă să faci afaceri pe banii partenerilor de business. În condițiile în care nu dispun de resurse financiare suficiente, iar accesul la credite le este practic imposibil din diferite motive, tot mai multe companii întârzie să-și plătească la timp facturile. Potrivit sondajului realizat în perioada 2-7 mai 2019, pe un eșantion de 180 de companii reprezentative din tot spectrul economic, de la comerț și industria prelucrătoare la construcții și turism, 68% dintre managerii chestionați au recunoscut faptul că amână plata facturilor până la limita maximă, pentru a-și asigura cash flow-ul necesar desfășurării afacerilor.

Principalele motive pentru care companiile nu își achită la timp obligațiile financiare sunt reprezentate de lipsa resurselor financiare disponibile, menționată de 53% dintre respondenți, neîncasarea facturilor (22%), creșterea costurilor operaționale (15%), scăderea vânzărilor (7%) și alte motive (3%). Domeniile cele mai afectate sunt, potrivit datelor, construcțiile, industria extractivă, agricultura, comerțul, sectorul pharma, transporturile și serviciile. Întrebați care sunt efectele blocajului financiar, 54% dintre managerii chestionați au indicat scăderea profitabilității, 32% au semnalat problemele de cash flow, iar 21% – creșterea prețurilor. De asemenea, cei chestionați au mai menționat, printre altele, reducerea investițiilor (17%) și stoparea angajărilor (15%). Întrebați cum se protejează în fața blocajului financiar, majoritatea respondenților au afirmat că evaluează clienții înainte de a intra într-o relație contractuală cu ei. 57% au declarat că se bazează pe resursele interne (departamente de vânzări, contabilitate, juridic și date proprii), iar 32% apelează la o firmă specializată. Să știi cu cine faci afaceri a devenit esențial într-o economie fragilă din punct de vedere financiar, în care distanța de la profit la insolvență se poate parcurge în numai câteva luni. Cum pot fi prevenite aceste probleme?

Potrivit analiștilor de la Frames, antreprenorii trebuie, în primul rând, să-şi gestioneze mult mai judicios finanţele, să-şi tempereze aşteptările prea optimiste privind încasările, să evite investiţiile care nu aduc plus valoare, precum imobile, maşini etc. şi să renunțe la activele care nu reprezintă activitatea de bază. O altă soluţie este să apeleze la serviciile de factoring şi să manifeste o vigilenţă sporită în relaţia cu partenerii. În fine, întrebați cum văd dinamica plăților în economie în viitorul apropiat, 56% dintre respondenți s-au declarat pesimiști, în timp ce numai 23% au declarat că au așteptări optimiste, pe fondul creșterii economice.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.startupcafe.ro

The post Blocajul financiar pune presiune pe economie appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Blocajul financiar pune presiune pe economie

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.