Economie

CLIENT SUB ACOPERIRE – Zorbas Bakeries de pe Nissi Avenue (Cipru) și niște cookies de cinci stele plus

CRITICĂ GASTRONOMICĂ. Dacă te-ntrebi ce naiba poate să fie “oau!” la un cookies (fursecurile ale mici, plate și dulci cărora unii le spun, impropriu, biscuiți) n-ar trebui să te-ngrijorezi, înseamnă că ești un om normal. Dar unul care n-a experimentat orgasmicele cookies-uri de la Zorbas Bakeries. Familia asta de ciprioți au pornit-o prin anii 80, la început cu o mică patiserie-cofetărie unde vindeau ceea ce găteau în bucătăria din incintă. Acum, în zona Famagusta au patru patiserii și doar după ce guști cookies-urile lor înțelegi de ce.

 

Noi am găsit Zorbas într-o seară, naufragiați în Ayia Napa, pe Nissi Avenue. O bakerie (c-acolo se vând nu doar produse de patiserie și cofetărie, ci și produse de panificație) elegantă cât trebuie, cu vitrine generoase prin care-am văzut un patiser apărut de niciunde cu o ditamai etajeră pe roți plină cu cookies… Am zis să luăm câteva, ca o completare la prăjiturile și cremele la care deja ne-am decis. Mărturisesc că am zis OK, mai mult din reflex, papilele mele gustative neavând nicio amintire memorabilă cu acest produs pe care până atunci l-am considerat banal, fad și chiar un surplus de patiserie căruia dac-ar dispărea din rețetare, prin cine știe ce minune, nu i-aș simți lipsa.

 

La Zorbas găsești cookies de toate felurile, cu orice. Stafide, ovăz, nuci, crunch-uri de toate felurile, dar ălea cu chipsuri de ciocolată îți ridică părul în cap. Serios, cu ce-l faceți, frate? Băgați droguri în ele? Întreb pentru că creează o periculoasă dependență – noi ne-am luat în fiecare zi și am făcut o mică provizie și pentru plecarea în Larnaca, convinși că oricum nu pot fi egalate nicăieri altundeva. Să-ncerc să le descriu, deși, pentru prima oară de când scriu critică gastronomică, mi-e aproape imposibil… Sunt și acum convins că oamenii ăia au o rețetă secretă (de altfel, fotografiatul e strict interzis în magazin, imaginile pe care le vedeți fiind făcute pe ascuns, în pofida interdicției, în stil paparazzi) și că în compoziție intră și ceva interzis. Altfel nu pot fi atât de bune! Dar, stai!, astea nu sunt bune. Sunt dumnezeiești. Punct.

 

#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item1 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/1resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item2 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/2resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item3 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/3resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item4 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/4resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item5 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/5resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item6 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/6resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item7 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/7resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5ce037abc8134 .td-doubleSlider-2 .td-item8 {
background: url(http://www.msnews.ro/wp-content/uploads/2018/07/8resized-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}

 

Baza e făcută din făină, zahăr și niște grăsime pe care nu o poți încadra cu certitudine nici cu detectorul de arome. Nu e sfărâmicioasă deloc, din contră e ușor elastică fără să fie lipicioasă. Ideea e că-i o bază, la naiba, nu e fizică cuantică, să nu ne extaziem, deci. Însă crunchurile de ciocolată sunt chintesența. Sigur, ciocolata e de cea mai înaltă calitate, dar asta nu e o premieră.

 

Secretul (dacă ar fi să fiu torturat pentru a-l defini cumva-cumva) e faptul că deși e ciocolată brună, gustul pare de ciocolată albă. Ca și cum ar fi extrasă masa solidă a bobului de cacao (cea care conține substanţe flavonoide), dar i-ar fi menținută nuanța brună. M-am gândit și la faptul că Zorbas ăștia ar fi amestecat pudra de cacao cu lecitină de soia – oricum, au făcut ei ceva interzis, altfel nu putea să-mi răscoale papilele gustative. Ziceam, până la urmă, dă-o-ncolo de treabă, sunt doar niște amărâți de cookies. E drept, unii din care ai vrea să mănânci până mori ș-apoi să mai trăiești puțin, să mai mănânci câțiva…

● Ambient: 4,5
● Curățenie: 5
● Servire: 5
● Mâncare: 5
● Raport calitate-preț: 4,5


NOTA FINALĂ: ★★★★★

 

Dacă ar fi să cotez un produs de patiserie, cookies-urile de la Zorbas, alea cu chipsuri de ciocolată, ar fi la cinci stele plus! V-aș da să gustați – mănânc unul chiar acum, încercând să-mi fac cumva greață și nereușind -, dar nu pot, așa că vă ofer doar imagini și speranța că poate aveți încredere că nu exagerez cu nimic… Și să dăm și niște note.

 

Cătălin VISCHI


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: CLIENT SUB ACOPERIRE – Zorbas Bakeries de pe Nissi Avenue (Cipru) și niște cookies de cinci stele plus

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button