Institutul Naţional de Statistică anunţă că s-au ieftinit unele alimente

institutul-national-de-statistica-anunta-ca-s-au-ieftinit-unele-alimente

Preţurile au scăzut uşor luna trecută la unele alimente, printre care fructele, cartofii şi alte legume, anunţă Institutul Naţional de Statistică. Faţă de sfârşitul anului trecut, preţurile alimentelor rămân totuşi ridicate.

Printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult pe parcursul acestui an sunt cartofii, citricele, făina şi carnea de porc. Şi preţul ţigărilor a crescut semnificativ, iar majorări sunt şi la servicii, cum ar fi cele poştale şi de telefonie. În iulie au crescut cu 9 procente şi tarifele aeriene. Dintre produsele care s-au ieftinit de la începutul anului se remarcă ouăle şi fasolea.

Rata inflaţiei anunţată de INS pentru luna iulie este de 4,1 la sută, în creştere faţă de valoarea din iunie, când a fost 3,87 la sută. Pentru sfârşitul anului, BNR păstrează la 4,2 la sută prognoza pentru inflaţie.

The post Institutul Naţional de Statistică anunţă că s-au ieftinit unele alimente appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Institutul Naţional de Statistică anunţă că s-au ieftinit unele alimente

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.