Economie

O adevărată lecție de gândire ne oferă cel mai bogat om din lume

Jeff Bezos spune că fiecare antreprenor ar trebui să se întrebe cum va arătă viitorul nu prin prisma schimbărilor ci a lucrurilor care vor rămâne. Din păcate, antreprenorii nu sunt obișnuiți cu acest mod inedit de abordare.

Orice antreprenor trebuie să fie la curent cu direcțiile de evoluție ale industriei în care activează. Mereu preocupat de viitor el își va pune întrebări de genul: cum o să evolueze piața? cum se vor schimba obiceiurile de consum ale clienților? ce fel de competitori va întâlni? Orice informație îl poate ajuta să înțeleagă dimensiunea și specificul pieței la care se raportează pentru ca să-și construiască un plan de bătaie. E însă destul de dificil să vezi în viitor, să anticipezi lucruri noi aduse de tehnologii noi, într-o societate complexă, pe care să se bazeze activitatea firmei.

Dar, lucrurile ar trebui să fie mai simple de atât, mărturisește cel mai bogat om de pe Pământ, Jeff Bezos, fondatorul Amazon. Bazându-se pe experiența sa proprie, el spune că cel mai important pentru un antreprenor nu este să prezică viitorul, și ar trebui să îl credem pe cuvânt, judecând după averea acumulată. Dimpotrivă, spune Bezos, mult mai eficient pentru antreprenori ar fi să se întrebe „ce nu se va schimba în următorii ani?”. De ce este mai important să ne uitam la ceea ce va rămâne stabil, în loc să încercam să prezicem viitorul? În primul rand, pentru că este mult mai ușor așa. Fără îndoială, Jeff Bezos este o persoană inteligentă care își poate permite să angajeze specialiști mai isteți decât el, însă indiferent de cât de inteligent ai fi, să prezici viitorul este o treabă aproape imposibilă.

Pe de alta parte, este mult mai ușor să-ți dai seama care sunt lucrurile care nu se vor schimba prea mult sau deloc pe viitor.

„Nu e nevoie sa faci prea mult muncă de cercetare. Lucrurile stabile sunt evidente, sunt prea mari, prea importante ca să nu le vezi”, subliniază Bezos.

În plus, antreprenorii care se concentrează pe părțile stabile își securizează mult mai rapid businessul și pot lucra relaxați la strategii de dezvoltare, fără teama unui viitor nesigur. Bezos spune că este dificil pentru antreprenori să țină pasul cu evoluția tehnologică și cu modul în care clienții își schimbă obiceiurile de consum.

Răspunsul la întrebarea „Ce nu se va schimba în următorii 10 ani?” le permite antreprenorilor să își organizeze mai bine activitățile, iar investiția într-un proiect, oricât de mic ar fi, vor fi răsplătite în anii care vor veni”, a concluzionat Bezos. Ei și acum vine întrebarea: ce nu se va schimba la români peste 10 ani? Răspunsul l-am dat, cred, într-una din edițiile anterioare ale rubricii: obiceiurile de consum, centrate pe risipă alimentară, băutură și tutun. Cine investește în comerțul și distribuția acestor produse are asigurat viitorul peste un deceniu.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.wallstreet.com

The post O adevărată lecție de gândire ne oferă cel mai bogat om din lume appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: O adevărată lecție de gândire ne oferă cel mai bogat om din lume

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button