Economie

Raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale

Comisia de buget finanţe a Senatului a dat, astăzi, raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale de peste 7.000 de lei.
Iniţiatorul actului normativ, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că impactul bugetar al acestei măsuri ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei pentru anul viitor:

Sub 2.000 de lei, cum am avut şi în programul de guvernare, nu se plăteşte niciun fel de impozit. Peste 2.000 de lei astăzi este un impozit de 10% pe acel venit şi propunerea de astăzi vine /…/ următoarele intervale: între 7.000 şi 10.000 de lei se aplică un procent de 30%, din care scădem partea de ce este sub 2.000 de lei, astfel încât, repet, să nu fie nici dublate, nici suprapuse.

Ministrul finanţelor a propus un amendament la propriul proiect, potrivit căruia componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată, iar pensiile foştilor preşedinţi ai României să fie supuse aceluiaşi sistem de impozitare.

The post Raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button