Eveniment

Artişti din şapte ţări, la tradiţionalul Festival de Muzică Veche din Miercurea Ciuc

Artişti din România, Ungaria, Franţa, Danemarca, Elveţia, Italia şi Germania participă, în perioada 7-14 iulie, la tradiţionalul Festival de Muzică Veche din Miercurea Ciuc.

Programul festivalului, care se întinde pe opt zile, cuprinde 18 concerte, susţinute de 13 formaţii, în opt locuri diferite, dar şi prelegeri, întâlniri cu publicul, degustare de vinuri mohanale, prezentare de instrumente sau programe pentru copii.

Scena principală a festivalului este, ca şi în anii precedenţi, amplasată în curtea cetăţii Miko, urmând să fie susţinute concerte şi în diferite biserici din oraş sau din zonă, în sala principală a cinematografului municipal, în sălile Colegiului Naţional Márton Áron sau în pieţe publice.

Deschiderea oficială va avea loc duminică după-amiază, când pe scenă va urca formaţia Baroque Nomade, din Paris, care va avea invitaţi artişti din România şi Ungaria.

The post Artişti din şapte ţări, la tradiţionalul Festival de Muzică Veche din Miercurea Ciuc appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Artişti din şapte ţări, la tradiţionalul Festival de Muzică Veche din Miercurea Ciuc

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button