Eveniment

Astăzi încep Zilele Județului Harghita

11 zile va dura anul acesta sărbătoarea județului, timp în care vor avea loc peste 300 de programe culturale, sociale și turistice pentru localnici, dar și pentru vizitatorii și pelerinii prezenți în această perioadă în Harghita.
Anul acesta, evenimentul a ajuns la a XV-a ediție și se va desfășura între 31 mai 20 și 10 iunie în zonele Ciuc, Odorhei și Gheorgheni.
Activitățile sunt menite să-i rețină pe vizitatori până a doua zi de Rusalii, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba:

Zilele Județului Harghita ne asigură un prilej ca să primi foarte mulți oameni în județ, chiar având în vedere că anual se organizează înaintea Rusaliilor, înseamnă că vizitatorii și pelerinii care vin la Rusalii au șansa și posibilitatea de a participa la cele 300 de programe culturale pe care le organizăm. Vrem să ne prezentăm în așa fel încât toți cei care vin la pelerinaj, sau acum special și pentru vizita Suveranului Pontif, să revină în județul Harghita și să putem prezenta valorile cu care ne mândrim, posibilitățile și zonele noastre istorice, turistice…

La Zilele Județului Harghita au contribuit, anul acesta, numeroase primării din județ și instituții culturale precum și peste 50 de asociații și fundații.

Cristina Bulbescu

The post Astăzi încep Zilele Județului Harghita appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Astăzi încep Zilele Județului Harghita

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button