Eveniment

Azi s-a inaugurat Muzeul din Sângeorgiu de Pădure

Reprezentanți de seamă ai patru națiuni și-au dat întâlnire astăzi în orașul Sângeorgiu de Pădure din județul Mureș, la Castelul Rhedey în care a trăit Contesa Rhedey Claudia – strămoașă a Prințului Charles de Wales. Primăria a reușit, din fonduri europene să amenajeze un muzeu în incinta castelului după ce specialiștii au studiat istoria familiei aristocrate Rhedey și s-au achiziționat obiecte și aparatură multimedia care să completeze expoziția permanentă.

La inaugurarea muzeului din Sângeorgiu de Pădure au luat parte Ambasadorul Ungariei în România, Zákonyi Botond, reprezentanții Consulatului Ungariei de la Miercurea Ciuc și oficiali ai Ținutului Brandenburg din Germania. Ambasadorul Regatului Unit la București, Andrew Noble a transmis și un mesaj din partea Prințului Charles.

Primăria Sângeorgiu de Pădure care administrează castelul Rhedey lucrează de doi ani la amenajarea muzeului care să pună în valoare personalitatea Contesei Claudia. Primarul Csibi Attila Zoltán:

Expoziția este una multimedia și îl transpune vizual și auditiv pe vizitator în vremurile de demult, arată muzeograful Kinda István:

Expoziția are în centru povestea de dragoste a Claudiei cu ducele Alexandru de Wurttemberg, încheiată tragic prin moartea contesei la vârsta de 29 de ani. Ea se află înmormântată în Sângeorgiu de Pădure.

Foto: RRA / Marcela German
Foto: RRA / Marcela German
Foto: RRA / Marcela German
Foto: RRA / Marcela German

The post Azi s-a inaugurat Muzeul din Sângeorgiu de Pădure appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Azi s-a inaugurat Muzeul din Sângeorgiu de Pădure

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button