Eveniment

Doi brașoveni sunt cercetați pentru torturarea unui pui de râs

Polițiștii brașoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care are ca obiect uciderea unui pui de râs.

Potrivit IPJ Braşov, lucrători ai Serviciului Arme, Muniţii și Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu, ieri, după ce, pe o rețea de socializare, au fost postate mai multe fotografii în care apărea un pui din specia râs cu răni accentuate şi legat cu o sfoară în jurul gâtului.

În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 17 ani şi 32 de ani, din localitatea Buneşti, care sunt cercetați pentru „braconaj și pentru vânarea unui exemplar din speciile de vânat strict protejate.

Cadavrul puiului de râs a fost predat reprezentanţilor care administrează fondul de vânătoare unde a fost găsit animalul, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor reale ale decesului.

Sorin Șchiopu

The post Doi brașoveni sunt cercetați pentru torturarea unui pui de râs appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Doi brașoveni sunt cercetați pentru torturarea unui pui de râs

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button