Eveniment

Ministrul pentru IMM-uri, vizită la IRUM Reghin

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea a propus astăzi companiei din Reghin, care produce noul tractor agricol românesc, un parteneriat pentru dezvoltarea exportului în piețe tradiționale, unde utilajele agricole românești n-au mai ajuns, dar sunt foarte așteptate.

Vizita ministrului la fabrica din Reghin vine la doar o lună după ce a început ansamblarea noului utilaj. Acesta este conceput pentru piața din Europa și se vinde deocamdată în România și Ungaria.

Propunerea Ministrului este ca tractorul să fie promovat și în piețele unde România obișnuia să exporte masiv, precum Egipt.

Avem pieţe tradiționale, care cunosc produsele românești de odinioară, cum era tractorul U-650 și unde există un foarte mare potențial, pentru că există și o foarte mare așteptare. Trebuie să găsim acest tractor românesc – Tagro – și să îl transformăm în Duster-ul pe produse agricole.

Directorul de dezvoltarea al fabricii, ing. Andrei Oltean, spune că propunerea de colaborare este tentantă, dar presupune mult timp și efort.

Este mult de lucru în primul rând și trebuie dezvoltat un produs care să îndeplinească cerințele pe zona respectivă, unde, în primul rând, calitatea combustibilului nu este una foarte bună, nici cerințele clienților nu sunt la un nivel așa de ridicat cum sunt în Vestul Europei.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea spune că a regândit din temelii misiunea economică, aceasta fiind axată de acum pe interesele ofensive ale mediului de afaceri românesc.
În ultimii ani, producătorul din Reghin a reușit pe cont propriu să exporte pe mai multe continente utilajele forestiere de tip TAF.

The post Ministrul pentru IMM-uri, vizită la IRUM Reghin appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Ministrul pentru IMM-uri, vizită la IRUM Reghin

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button