Eveniment

Papa Francisc este aşteptat la Blaj

Papa Francisc va oficia astăzi la Blaj, în ultima zi a vizitei sale în România, beatificare a șaptea episcopi greco-catolici români care au murit pentru credință în timpul comunismului.

Ei vor fi trecuți în calendar cu numele de fericit și vor fi sărbătoriți la 2 iunie.  Alături de pelerini la Liturghie vor asista președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă.

„Sunt zeci de mii de oameni deja, aproximez vreo 10.000 de oameni care au ajuns deja aici pe Câmpia Libertăţii din Blaj. E o atmosferă de sărbătoare și e multe emoție. Am reușit să stau de vorbă cu câţiva pelerini care ajuns aici pe Câmpia Libertății. Sunt oameni din toate colțurile țării. Au venit îmbrăcați în haine populare, unii spuneau că au plecat chiar la miezul nopții pentru a ajunge aici la întâlnirea cu Sfântul Părinte și își pun toată încrederea și speranța în această zi.

Pelerinii și locuitorii din Blaj îl vor putea saluta şi vedea pe Papa Francisc astăzi în trei locuri din municipiu: pe bulevardul Republicii, pe Câmpia Libertății și în Piaţa 1848. De altfel, sunt şase intrări pe Câmpia Libertății, pentru că până la ora 10:00 se va face accesul pelerinilor pe câmpie.

De la ora 8:45 este programat și un program cultural religios cu Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu și Paula Seling. Este aşteptat și președintele țării, Klaus Iohannis, dar și premierul României, Viorica Dăncilă, la ora 10:30 sunt așteptați să ajungă aici la Blaj. Este şi momentul în care vom avea bucuria să îl primim și pe Sfântul Părinte Papa Francisc pe Câmpia Libertătii.

Este o atmosferă de sărbătoare, e frumos, e ceață, e cod galben de ceață până la ora 10:00. Sperăm însă să nu plouă, asta pentru că ar păcat, dar totuşi suntem pregătiți în aceste condiţii. Oamenii au venit cu pelerine, au venit cu umbrele, cred că nimic nu poate strica această sărbătoare specială și frumoasă de aici pe Câmpia Libertății de la Blaj”,  ne spune  corespondentul Radio România Actualități în județul Alba, Andreea Bogdan.

The post Papa Francisc este aşteptat la Blaj appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Papa Francisc este aşteptat la Blaj

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button