Eveniment

Prefectul a cerut intervenția armatei la incendiul de la Sighișoara

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a ajuns astăzi la locul incendiului care se manifestă la groapa de gunoi de la Sighișoara, unde a coordonat Comitetul local pentru situații de urgență a Municipiului Sighișoara.
Au fost prezenți și o parte din membrii Comitetului județean pentru situații de urgență, care au atribuții în acest domeniu.
Forțele de intervenție vor rămâne pe tot parcursul zilei și vor supraveghea locul și în timpul nopții, iar intervenția va continua în cursul zilei de mâine.
Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a solicitat și Gărzii de Mediu să verifice dacă operatorul care administrează groapa de gunoi respectă legea și să ia și măsurile necesare dacă se vor constata nereguli.

Pentru că Agenția pentru Protecția Mediului Mureș nu dispune de un laborator mobil, am cerut și sprijinul Ministerului Apărării Naționale, respectiv al Batalionului CBRN din Municipiul Sighișoara, să monitorizeze în permanență calitatea aerului. În momentul de față se intervine cu autospeciale de mare capacitate, cu mijloace puse la dispoziție de primărie, de operatorul economic și Aquaserv și încercăm să stingem incendiul într-un termen rezonabil.

Inspectorul șef al ISU ”Horea” Mureș, col. Călin Handrea, a explicat că incendiul va fi greu de lichidat din cauză că se manifestă în adâncime și există și riscuri mari pentru personalul de intervenție.

La fața locului intervenim cu 5 autospeciale de mare capacitate, între 5.000 și 9.000 de litri, suntem sprijiniți în aceste efort de stingere și localizare a incendiului de unitatea militară batalionul CBRN de la Sighișoara. De asemenea, avem în sprijin utilaje ale operatorului economic, ale Primăriei Municipiului Sighișoara, și Aquaserv, care ne sprijină cu cantitatea necesară de apă în procesul de stingere. Este o intervenție dificilă în sensul accesului pe muntele acesta de gunoi, intervenim de pe autoscări, pentru a nu pune în pericol personalul propriu. Intervențiile de genul acesta, din păcate, este de lungă durată, arderea este în profunzime, în momentul în care stingem flăcările la suprafață, din nou se reaprind în interior, iar în momentul în care lucrăm cu utilajele pentru a îndepărta materialele, primește oxigen, deci este de durată.

Incendiul a izbucnit astăzi în jurul orei 6 și de atunci pompierii mureșeni intervin fără pauză la fața locului, pentru a-l stinge.

Raluca Creţ

The post Prefectul a cerut intervenția armatei la incendiul de la Sighișoara appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Prefectul a cerut intervenția armatei la incendiul de la Sighișoara

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button