Învățământ

A început selecţionarea candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş organizează recrutarea candidaților pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea 2019 – învăţământ cu frecvenţă și învăţământ cu frecvenţă redusă, după cum urmează:

 Învăţământul postliceal:

concursul de admitere la şcolile postliceale din cadrul M.Ap.N., pe locurile M.A.I.;

Învăţământul superior:

a) concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, forma de învăţământ cu frecvenţă (doar pentru locurile aprobate I.G.P.R.) şi forma de învăţământ cu frecvenţă redusă (doar agenţi de poliţie din cadrul M.A.I);

b) concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie de Frontieră – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, forma de învăţământ cu frecvenţă (în situaţia în care candidaţii nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat);

c) concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Drept”, forma de învăţământ cu frecvenţă, indiferent de beneficiar (cu excepția locurilor M.A.P.N.);

d) concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N., pe locurile M.A.I (cu excepţia candidaţilor pentru Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă” Braşov);

e) concursul de admitere la Academia Navală ,, Mircea cel Bătrân” Constanţa;

f) concursul de admitere la Institutul Medico-Militar Bucureşti;

g) concursul de admitere la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, pe locurile M.A.I.

Locurile la instituțiile de învățământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei și bărbați.

Detalii cu privire la condiţii, depunerea dosarelor de înscriere precum şi alte informaţii de interes pot fi obţinute, de către persoanele interesate, consultând anunţul publicat pe pagina de internet a IPJ Mureş, în secţiunea Carieră/Admitere 2019.

Cererile de înscriere ale candidaţilor pentru concursul de admitere organizat în sesiunea iulie-august 2019 în instituţiile de învăţământ superior ale M.A.I. (Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti), instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N. şi S.R.I. precum şi pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.Ap.N., se primesc până la data de 24 mai 2019.

Data limită până la care candidaţii vor depune dosarul de recrutare în volum complet pentru instituţiile de învăţământ superior ale M.A.I. (Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti), M.Ap.N. şi S.R.I., precum şi pentru unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Apărării Naţionale este 14 iunie 2019. 

Pentru informare şi înscriere la una dintre instituţiile prezentate în anunţ, persoanele interesate se vor prezenta la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, cu sediul în municipiul Tîrgu Mureş, str. Borsos Tamas, nr. 16, în zilele lucrătoare de luni până joi, în intervalul orar 09.00 – 15.00, iar în ziua de vineri, între orele 9.00 – 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de zilnic, în acelaşi interval orar, la telefon 0265.202.412.

(Comunicat de presă, IPJ Mureş)

Post-ul A început selecţionarea candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: A început selecţionarea candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button