Învățământ

Cursul Internațional de Artroscopie la Târgu Mureș reunește nume de referință ale ortopediei europene!

Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș va găzdui, în perioada 29 – 31 mai, cea de-a cincea ediție a Cursului Internațional de Artroscopie, desfășurat sub patronajul ESSKA-SRATS.

Astăzi, 29 mai, a avut loc deschiderea oficială la Facultatea de Farmacie.

„Cursul Internațional de Artroscopie de la Târgu Mureș se află la a cincea ediție în 2019. O mică aniversare care ne surprinde într-o etapă de dezvoltare atât pe plan științific, cât și pe plan organizatoric fără precedent. Cursul se desfășoară sub patronajul ESSKA-SRATS, avem cele mai importante nume ale ortopediei europene prezente la Târgu Mureș și suntem asaltați de cursanți din întreaga țară și din alte patru țări”, au precizat organizatorii evenimentului.

Aici puteți vedea întregul program al evenimentului.

Post-ul Cursul Internațional de Artroscopie la Târgu Mureș reunește nume de referință ale ortopediei europene! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cursul Internațional de Artroscopie la Târgu Mureș reunește nume de referință ale ortopediei europene!

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button