Învățământ

FOTO: Începutul anului școlar pentru elevii Școlii Postliceale Dimitrie Cantemir: „Școala noastră este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă”

Școala nu a început doar pentru cei mici în 9 septembrie, ci și pentru viitorii absolvenți ai Școlii Postliceale Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș.

Școala Postliceală Dimitrie Cantemir Târgu Mureș, înființată în anul 1992, are ca obiect de activitate, în prezent, organizarea de învățământ postliceal pentru asistent de medicină generală și asistent medical de farmacie. Absolvenții școlii sunt, în conformitate cu nomenclatorul de resort al Uniunii Europene, specialiști nivel 5.

Metode de învățare active

Festivitatea de absolvire a început bineînțeles cu intonarea Imnului României.

„Bine ați venit în școala noastră! În luna septembrie a fiecărui an există o zi importantă, ziua în care peste tot în țară se deschid porțile școlilor, iar inimile noastre vibrează de bucurie, de nerăbdare și de emoție. Este ziua revederii, este emoția primei zile de școală. Astăzi, 9 septembrie, deschidem un nou an școlar, pe care atât noi, profesorii, cât și elevii, ni-l dorim cât mai bun și cât mai bogat în satisfacții profesionale. Școala postliceală Dimitrie Cantemir asigură un program bazat pe programa Ministerului Educației Naționale și a Uniunii Europene, considerent pentru care diploma eliberată este recunoscută în țările UE. Procesul instructiv educativ este modern și de calitate, școala are cadre didactice pregătite profesional, există o bază didactică și materială adecvată, există săli de clasă moderne, care să asigure confortul necesar pentru desfășurarea orelor, se utilizează strategii didactice moderne și metode de învățare active, care să încurajeze curiozitatea, creșterea încrederii în forțele proprii și capacitatea de a relaționa cu ceilalți. Dragi elevi, să știți că ce învățați aici va însemna enorm pentru pregătirea voastră profesională, dar și de viață”, a transmis în deschidere celor prezenți Camelia Țăran, directorul școlii.

Din anul 2002 Școala Postliceală Dimitrie Cantemir își desfășoară activitatea în cadrul Campusului Dimitrie Cantemir, alături de Universitatea cu același nume.

„Școala Postliceală Dimitrie Cantemir este o școală tânără, fiind acreditată în 2010 prin ordin de ministru, dar cu multe realizări și pregătită să crească în continuare. Avem un procent mare de absolvenți angajați în sistemul de sănătate național și în țări ale Uniunii Europene. Am avut trei proiecte Erasmus prin care 100 de elevi au participat la stagii de practică în Italia, Spania și Germania și exemplele ar putea continua. Procesul de învățare din școala noastră este centrat pe elevi pentru ca dumneavoastră să obțineți un maximum de performanță. Pentru voi se derulează toate activitățile școlare și extrașcolare, voi sunteți rațiunea de a fi a oricărui dascăl, pentru voi sunt strădaniile părinților și apropiaților, însă nimic nu se poate realiza fără interesul și implicarea dumneavoastră în acest sens. O investiție în cunoaștere aduce întotdeauna cele mai mari beneficii”, a spus Laura Cepoi, responsabilul Comisiei de Evaluare și Asigurarea Calității din Școala Postliceală Dimitrie Cantemir.

Un îndemn la învățare

„Astăzi este o zi foarte importantă pentru noi toți. Ne-am dori să considerați Școala postliceală Dimitrie Cantemir ca o a doua casă și de aceea, ne-am dori ca la finalizarea școlarizării dumneavoastră în această instituție, fiecare dintre voi să plecați înarmați cu un bagaj de cunoștințe bun, cu amintiri frumoase, cu relații de prietenie și repere morale solide pentru viitor”, a spus celor prezenți Simona Cistelecan, responsabilul Comisiei Metodice de Asistent Medical Generalist. Tot ea a adresat și un mesaj special pentru cei care la sfârșitul celor trei ani de studiu se vor angaja în meseria al cărei proces de învățare este supravegheat de dumneai.

„Profesia de asistent medical înseamnă muncă în echipă, curaj, dăruire, mai înseamnă să uiți câteodată problemele personale și să pun pacienții pe primul lor. Această meserie înseamnă să știi să asculți cu răbdare și înțelegere, să sfătuiești bolnavii, să le înspiri încredere, să înțeleagă că toate acțiunile pe care întreprinzi sunt în beneficiul lor. Pacienții trebuie să găsească în fiecare dintre voi un sprijin, un suflet cald, blând, să știe că e important pentru noi ca ei să se simtă bine”, a concluzionat Simona Cistelecan.

Conform site-ului școlii, încă se mai fac înscrieri pentru înmatriculare la cele două profiluri până în 13 septembrie. Activitatea școlară se desfășoară în 2 schimburi, între orele 8.00 și 20.00, de luni până vineri. Activitatea aplicativă și stagiile de instruire practică se desfășoară în conformitate cu legislația și normativele în vigoare, în cadrul clinicilor, farmaciilor, S.M.U.R.D., laboratoarelor, unităților și instituțiilor de profil.

„Școala noastră este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă. Aici au toate mijloacele necesare și cadrul ambiental adecvat pentru formarea și dezvoltarea calităților și aptitudinilor voastre. Dorim să satisfacem nevoia fiecărui elev de a se simți competent în activitatățile pe care întreprinde și a utiliza informația deschis spre schimbare și învățare, să fie capabil să-și ducă la bun sfârșit profesia de asistent medical generalist și asisten medical de farmacie. Valorile promovate de noi sunt responsabilitate, încredere, seriozitate, punctualitate, toleranță, profesionalism, calitate și nu în ultimul rând, spirit de echipă și civic”, a transmis la final bobocilor Constantin Alexandrescu, responsabilul Comisiei Metodice de Asistent Medical de Farmacie.























Post-ul FOTO: Începutul anului școlar pentru elevii Școlii Postliceale Dimitrie Cantemir: „Școala noastră este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Începutul anului școlar pentru elevii Școlii Postliceale Dimitrie Cantemir: „Școala noastră este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă”

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button