Învățământ

Studenţi pentru o zi, la UMFST Târgu-Mureş

Mai mulți elevi de liceu de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat au vizitat, zilele trecute, Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș, în cadrul programului „Săptămâna Altfel”.

“Începutul verii este unul plin de evenimente pentru Facultatea de Farmacie. Tot mai mulţi liceeni în cadrul programului „Săptămâna Altfel” îşi îndreaptă paşii către noi, de data aceasta ei fiind elevi din clasele a X-a și a XI-a ai Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, însoțiți de profesorul lor, Nicolae Bratu, și de studenta din anul III a Facultății de Farmacie, Aurelia Gabriela Gavrilă, fostă elevă a colegiului. Elevii au petrecut o zi în facultatea noastră, au vizitat campusul universitar, noua clădire a Facultăţii de Farmacie, Grădina Botanică și au luat parte la activități practice și cursuri specifice vieții universitare. Alegerea lor a fost una bazată pe tradiţie, Facultatea de Farmacie, precum și celelalte facultăți din cadrul UMFST Târgu Mureș reprezentând o opțiune de continuare a studiilor pentru mulți absolvenți ai Colegiului Național „Alexandru Vlahuță”, au transmis reprezentanții Facultății de Farmacie.

(Redacţia)

Post-ul Studenţi pentru o zi, la UMFST Târgu-Mureş apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Studenţi pentru o zi, la UMFST Târgu-Mureş

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button